Am ajuns in momentul in care pot vorbi cu constiinta impacata despre incheierea conturilor cu trecutul. Spiritul nostalgic nu-mi permite insa sa arunc la cosul de gunoi sperante si vise neimplinite in care totusi mai cred. Cand mi-am stabilit obiectivele de viitor nu mi-am luat de fiecare data si angajamentul de a merge pana in panzele albe. Am sperat sa nu fie nevoie a ma indeparta atat de mult de tarm.
Cel mai important pas spre a-ti atinge obiectivele este acela de a te simti si a te comporta ca si cum ai fi ajuns deja la destinatie. Nu am putut sa fac asta!
Ceva imi spune ca a sosit momentul si ca o “curatenie generala” in gandurile mele este exact lucrul de care am nevoie.
Am trait iubiri fulgeratoare. M-am indragostit adolescentin chiar si la 30 de ani. Am suferit dupa iubiri pierdute poate un pic mai aprig decat am facut-o la o alta varsta. Nu am rezistat insensibilitatii unora si altora. Am plans. Am iubit in secret si totusi am dat voie iubirii sa plece. Cu voia mea povestea a ramas neterminata. Am gresit. Am sperat gresit. Mi-am pus inima pe tava si am spus toate cuvintele pe care le-am purtat in suflet.
Regretele din trecut actioneaza ca o ancora. Cu cat le port mai mult cu atat devin mai grele si ma trag in jos. De aceea gandurile mele trebuie supuse “curateniei generale”.
Am crezut in prietenie. Cand am crezut mai puternic atunci “prietenia” mi-a dat un ghiont si mi-a zis fara mila “esti o naiva!”.
Lipsa curajului m-a facut de multe ori sa fac pasi inapoi si sa pierd.
Sinceritatea si buna mea credinta au cauzat relatiei cu oamenii in care am avut incredere. Am carat “bagaje” de dezamagiri: povesti neterminate, cuvinte nerostite, momente in care n-am avut curaj sau dimpotriva am indraznit prea mult.
Daca tot e primavara, daca tot trec intr-o alta etapa a vietii mele (31 de ani), atunci este cazul sa fac loc viitorului! Am proiecte importante! Am vise marete! Trebuie doar sa actionez!

O stare de revolta si niste intrebari (retorice) mi-au invadat mintea… In ce tara traim?  Care este oare scopul medicului daca nu acela de a-si ajuta pacientul sa se vindece?
Calitatea informatiilor obtinute de medic in timpul consultatiilor oare nu este strans legata de abilitatea de a pune intrebari pacientului, de a crea o relatie cu el? Nu ar trebui ca macar sa-i ridice un pic moralul daca sanatatea lui chiar este la un nivel foarte scazut?
Relatia medic- pacient este de multe ori deficitara si are ca rezultat panica, frustrarea, furia pacientului.
Mi se pare foarte important felul in care ti se comunica ca si pacient starea ta de sanatate. Stii ca suferi de anumite boli, altfel poate n-ai fi ajuns la medic, atunci de ce oare este nevoie ca el, medicul sa iti mai sageteze si sufletul? Iti spune verde in fata ca stai foarte rau cu tensiunea si in orice moment poti face un atac cerebral… Oare vestea asta nu face ca tensiunea ta sa urce si mai rapid?  Oare, chiar el vrea sa-ti grabeasca atacul cerebral?
Un medic ginecolog care iti descopera un chist, intr-o prima faza nu face altceva decat sa se minuneze cat de imens este chistul tau si pentru ca esti un caz aparte isi cheama si rezidentii. Cu totii stau si se minuneaza privind… apoi iti spune cat de grea este situatia si ca maine, poimanine cine stie ce se mai poate intampla cu acest ” minunat” chist. Oare asta vrei sa auzi si sa vezi cand mergi la medic? Eu cred ca nu.
Suferi de o boala de piele al carui leac inca nu s-a descoperit? Greu moment! Medicul cu zambetul pe buze te anunta ca nu ai ce sa-i faci. Poate trece de la sine…
Sunt doar cateva cazuri care mi-au venit in minte, cazuri pe care le cunosc in detaliu, cazuri ale unor persoane apropiate, oameni dragi pe care am incercat sa-i ajut sa depaseasca aceste verdicte date de  medici. Cu totii stim ca psihicul este foarte important in vindecarea unei boli, atunci de ce tocmai ei, medicii, nu pun aproape deloc pret pe psihicul pacientului?

Sanatate multa, tuturor!

Observ cum oamenii mor din ce in ce mai tineri… Observ cum oamenii cu suflet mare, cu realizari importante, oamenii frumosi si talentati ne parasesc.
Ne intrebam de ce. Ramanem impresionati…
Suntem o natiune bolnava atat fizic cat si psihic .
Oboseala si stresul agraveaza o predispozitie sau o suferinta mai veche, nedescoperita.
Tinerii mor in accidente rutiere, mor din cauza unor suprasolicitari fizice sau psihice, mor din cauza unor boli agravate sau “luate” in spitale…tinerii mor…
Traiti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima si bucurati-va chiar si atunci cand vi se intampla lucruri mai putin vesele, ca in definitiv, asta este viata: cu bune si cu rele, cu fericiri si necazuri, cu zambete si plansete, una avem si este mai firava decat ne inchipuim.
Atunci cand totul se petrece aproape fulgerator te gandesti ca viata asta pe care o iubesti cu disperare sau o condamni pentru ca nu iti ofera de fiecare data ceea ce sufletul tau are nevoie, viata asta atarna doar de un fir de par.
Nu ignora, nu fii indiferent la ceea se intampla in jurul tau! Maine s-ar putea sa fie prea tarziu pentru regrete!