La ce bun emotiile? La ce bun sentimentele? De cate ori nu ati avut impresia ca furia, frica, invidia, tristetea v-au impiedicat sa stabiliti contacte normale cu cei din jur, sa treceti mai usor peste inerentele suparari si necazuri? Si de cate ori oare fericirea, iubirea nu v-au fost depline? Iar bucuriile marunte, dar necesare, ale vieii nu au trecut de prea multe ori pe langa voi fara sa le puteti aprecia?

Invidia este deseori insotita de depresie si rusine. Invidia, ca si gelozia, prospera din cauza diferentelor dintre oameni. Aceste diferente sunt de mai multe feluri (Ros si Jeremy Holmes, “Ecologia starilor sufletesti”):
* diferente biologice minore arbitrare. Unele n-au nici o semnificatie in sine: culoarea parului sau a ochilor, daca ne place sau nu gustul de avocado;
*  variabilitatea inzestrarilor biologice. Variem ca inaltime, inteligenta, muzicalitate si asa mai departe; desi aceste talente pot fi incurajate sau ignorate, in functie de circumstante, exista limite impuse de mostenirea genetica.
*  diferentele sociale arbitrare: faptul ca ne-am nascut intr-o tara bogata sau saraca si intr-o clasa sociala sau in alta este o chestiune de sansa.

Din punct de vedere al manifestarii sale, gelozia este recunoscuta ca fiind o traire puternica, o emotie, ce o putem considera veche de cand e omul si chiar inainte de el. Putem dori ceea ce are o alta persoana sau putem deveni anxiosi cand exista amenintari la adresa unei relatii la care tinem, dar traim invidia sau gelozia numai daca caracteristicile sau comportamentul altuia ne ameninta evaluarea de sine. Invidia si gelozia apar atunci cand evaluarea de sine este afectata negativ de compararea sociala.