Nicio evocare a Sfantului Gheorghe nu poate fi completa fara readucerea aminte a uciderii balaurului petrecuta dupa moartea sfantului. Conform legendei, langa cetatea Selente din Palestina exista un demon care luase forma unui balaur si cerea jertfa oamenilor pentru a-i lasa sa ia apa din raul care curgea in apropiere. Daca la inceput cerea ca jertfa oi si capre, pe masura trecerii timpului balaurul s-a lacomit si a inceput sa pretinda oameni.

Oamenii speriati au tras victimele la sorti, iar intr-o buna zi a cazut chiar fata regelui. Rugaciunile fetei si ale tatalui ei catre razboinicul-sfant din Capadocia au fost ascultate, iar Sfantul Gheorghe si-a facut aparitia calare si a ucis balaurul. Un aspect interesant este retinut de iconografia ortodoxa in care Sfantul Gheorghe este reprezentat inarmat cu o sulita nefiresc de subtire si firava, pentru a ne arata ca Binele infrange usor Raul, daca exista credinta.

Sfantul Gheorghe este prezent in credintele populare ale romanilor inca din cele mai vechi timpuri. Sangiorzul este unul dintre cele mai importante personaje din mitologia romaneasca, reprezentand o sinteza autohtona dintre venerarea Sfantului Gheorghe si cultul unei divinitati agro-pastorale dacice. Cei doi mari sfinti militari ai Ortodoxiei, Gheorghe (23 aprilie) si Dimitrie (26 octombrie) impart dintotdeauna anul pastoral in cele doua mari etape ale transhumantei. Credintele populare afirma ca Dumnezeu insusi i-a incredintat “cheile vremii” cu care el deschide sezonul cald, in timp ce Sfantul Dimitrie (Samedru) inchide anul pastoral.

“Sfantul Gheorghe cand alearga cu calul sau imprejurul pamantului, iarba inverzeste, codrul infrunzeste, pamantul se deschide si primavera vine”, citim o vorba populara din Datinile poporului roman de Elena Niculita Voronca. Ziua Sfantului Gheorghe, sfantul care patrona peste turme si herghelii de cai, era marcata de romani prin numeroase practici de magie agrara si antropopaica.

Una dintre cele mai arhaice forme in care se sarbatorea Sangiorzul se gasea in Muntii Apuseni, unde motii organizau un adevarat carnaval de primavara dacica in care tinerii imbracati in verdeata stropeau cu apa si-i loveau pe sateni cu urzici, cu scopul simbolic al stimularii magice a fortelor innoitoare si creatoare din Natura.

Armata romana se afla sub ocrotirea Sfantului Gheorghe inca din vremea lui Stefan cel Mare, al carui stindard de biruinta purta imaginea acestuia. Romanii l-au mai cinstit pe razboinicul din Capadocia care a devenit Sfant Mucenic, dand numele sau unui oras si al unui brat al Dunarii. Numele de Gheorghe cu tot cu derivatele sale moderne este cel mai raspandit nume romanesc dupa Ion. Astazi din ce in ce mai putini romani isi boteaza copiii cu numele neaos de Gheorghe, preferand formele moderne: George, Georgeta, Georgiana, in loc de Gheorghe si Gheorghita. Acest obicei a fost adus in tara secolele trecute de tinerii boieri care trimisi la studii in Franta, se intorceau in tara cu dorinta de a frantuzi orice cuvant cu corespondent in limba romana. Astfel incat, incetul cu incetul Gheorghe s-a transformat in George…

Sursa: www.descopera.ro

LA MULTI ANI tuturor celor care poarta acest nume sfant!