Un ultim tren numit “iubire”?
In doi
Dupa perioade lungi de singuratate, sperante si povesti pierdute atunci cand apare o sansa ca prezentul sa ni se schimbe devenim un pic suspiciosi. Ne place singuratatea noastra si asta pentru ca am inceput sa ne simtim bine impreuna, noi si ea.
Oricat de mult ne obisnuim si ne iubim singuratatea, ne este groaza sa ramanem "ai nimanui", ne este rusine sa nu ne judece oamenii pentru neputinta de a intra in randul lumii. Obosim sa o luam de fiecare data de la capat in cautarile noastre si totusi o facem. Luam multe hotarari in viata nu din convingere, ci din groaza ca timpul trece nemilos si poate pierdem ultimul tren.
Iubirea misca din loc Universul, chiar daca el este tinut in loc de milioane de minti incorsetate. Oare ce ingredient miraculos face ca povestile de dragoste sa fie fericite? Oare cum stim ca iubirea pe care am intalnit-o este, cu adevarat, aceea pe care am cautat-o?
