Nebanuite sunt caile Domnului

Au urmat câteva luni în care el a continuat să se poarte camaradereşte/frăţeşte cu fata, pe de-o parte tachinând-o constant, pe de altă parte venind cu maşina la scară când era vorba de transportat geamantane la tren. M, mimoză din fire, încerca să elimine orice indiciu ce ar fi trădat sentimentele faţă de el, aşteptând, ca orice oiţă postadolescentină normală, să intuiască el tot şi să facă primul pas.

În mijlocul aşteptării a picat din senin D. Oltean hotărât, la câteva zile după ce o văzuse prima oară începuseră deja o legătură ce a durat aproape doi ani si jumătate. O însoţea la şi de la facultate, lucru observat curând si de N . Care a început sa devină din ce în ce mai distant, lucru neremarcat de ea, cu capul plin de fluturi anarhici cum era.

Încet-încet, iubirea idilică făcută numai din flori de iris şi unicorni nechezând sub curcubeu s-a transformat într-o legătură abuzivă. Ce-i drept, nu fizic. Totuşi, prietena mea devenea din ce în ce mai nefericită, dar persevera în virtutea convingerii că "se va schimba, e doar neînţeles ". În anul doi de facultate cursurile şi seminariile i se păreau aer proaspăt faţă de ce o aştepta acasă. Evident, trebuia să mă jur că nu voi povesti cuiva în ce se transformase relaţia în care era implicată. Vedeţi voi, nu considera că el ar fi de vină pentru ce se întâmplă; îi era jenă mai curând că nu se străduia ea destul să le fie bine.

Şi acum am ajuns (…în sfârşit) la întâmplarea care a determinat titlul articolului. Anul nostru avea de făcut un experiment, pe care urma să îl descriem într-un articol pentru examen. N avea calculator şi o bibliotecă bine garnisită cu cărţi de specialitate, M avea darul tradusului din limba română în cea de lem…ahem, limbaj ştiinţific. Mai făcuseră cu succes echipă şi înainte, au hotărât deci să reediteze conlucrarea într-o seară când aveau amândoi timp liber.