Ultimul dans: capitolul 12

Pe raft

Ultimul dans: capitolul 12

Restaurantul era plin, iar Maddie la locul ei, asteptandu-l cuminte pe Bobby. Se imbratisara, iar Michelle se aseza grabita la masa de parca ar fi vrut ca totul sa se termine cat mai repede. Ea era oaspetele neinvitat, asa ca, nu era un loc tocmai primitor.

- Stiam ca vei suna, Bobby! Stiam ca inca ma iubesti!

Baiatul se uita incurcat la cea din fata lui. Michelle ii dadu un mic imbold.

- Spune-i ca e foarte frumoasa si ca iti pare rau pentru tot!

- Hmm… Esti foarte frumoasa. Stii?! Imi pare rau pentru tot…
- Stai linistit, nu trebuie sa iti ceri scuze! Te iert! Daca vrei, voi anula si nunta… Eu pe tine te iubesc.

Urma o mica pauza. Michelle se uita sfidator la Maddy apoi intrebator la Bobby, de parca de aceasta data nu ar mai fi vrut sa se faca simtita. Fu insa nevoie din nou de ea.

- Bine-nteles ca vrei asta!

Bobby continua.

-Cred ca vreau asta!

Maddy se arata foarte incantata de raspuns si continua sa vorbeasca de parca cineva de la masa ar fi ascultat-o. Bobby se uita la Michelle, de parca acum o putea vedea. Fata nu isi putea feri privirea, oricat de mult ar fi incercat. O durea tristetea din ochii lui, o dureau ultimele cuvinte, dar stia ca asa era cel mai bine. Asa cum in acea seara se cuibarise la pieptul lui pentru ca nimeni sa nu o smulga de acolo, si acum se uita numai la el fara a clipi pentru ca nu cumva visul acesta frumos sa nu se termine.

Il vedea pe el, asa cum nu il vazuse niciodata. Incepea sa inteleaga tot, foarte clar, foarte precis, de parca fiecare sertar al inimii ei se deschidea si se inchidea la loc atunci cand totul era clarificat. Incepu sa auda un cantec, un cantec frumos ce o trimitea intr-o alta seara de toamna… un cantec ce ar fi trebuit sa insemne primul lor dans, dar pe care ea il refuzase politicos.  

Il auzea din ce in ce mai tare si mai clar asa cum si pe el incepea sa il vada asa cum nu il intelesese vreodata. Si atunci realiza ca acela era cantecul despre ingeri care ii placea. Incepu sa planga incet.

Fiecare lacrima venea neiertator, incetosandu-i privirea, iar cu fiecare lacrima scursa se bucura in tacere ca el e tot acolo. Apoi ii vazu pe ei… nu doar pe el… si intelese ca venise timpul sa se retraga. Nu mai suporta durerea de a-l vedea si de a stii ca totul e pierdut. Incepu sa fredoneze incet melodia cu ochii atintiti asupra lui Bobby. Spera doar ca nu il va uita… ca ii va tine minte chipul si acolo unde avea sa mearga.

Un vant rece, un clinchet de clopotei si intr-o clipita fata disparu. Bobby se uita derutat in jur de parca ar fi pierdut pe cineva. I se paru ca vede, ca aude ceva, ca simte ceva, dar apoi se convinse ca nu era nimic. Doar i se paru… atat! Gandi ca se inselase.

Michelle calatori cumva, candva, inapoi sau inainte si poposi in barul in care incepuse tot. Era la aceeasi masa unde odata fusese vie si indragostita. Acum cel din fata ei era ingerul. Cand o vazu acesta ridica privirea, de parca se astepta la venirea ei.

- M-ai chemat!
- Cat as fi vrut sa n-o fac! Dar, am reusit… mi-am indeplinit misiunea. Esti fericit acum?

Ingerul nu ii intelese atitudinea.

- De ce esti trista?
- Nu conteaza. Putem pleca acum?

Ingerul insa o lua de mana si o privi bland.

 -Hai, stii ca poti sa imi spui. Eu sunt ingerul tau, sunt singurul care te poate ajuta!

Michelle se uita in jur sovaitor apoi cu lacrimi in ochi ii raspunse:

- Nu vreau sa plec… atat… nu se poate sa mai stau sau sa nu plec deloc?

Citeste si: Capitolul 9

Capitolul 10

Capitolul 11

Capitolul 13



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou