Vis si cinema – The Dreamers

E o poveste picurata cu arta, non-conformism, nuditate explicita, erotism … ce mai, este tot ce inseamna viata.

Story-ul e cam asa: Matthew (Michael Pitt), un tanar american care studiaza la Paris la sfarsitul anilor '60, este luat sub "obladuire" de Isa (Eva Green) si de Theo (Louis Garrel) – doi frati "gemeni siamezi" legati foarte puternic (la nivel simbolic) de acel cordon ombilical care i-a unit. Jocurile lor sunt halucinante (cinematografico-erotice) puse sub acel cinema care a generat arta ani de-a randul (cinemateca franceza – avandu-l ca Dumnezeu pe Jean Luc Godard).

Cand parintii celor doi pleaca pentru o luna, apartamentul devine scena initierii lui Mathhew in cea mai frumoasa arta a Parisului anilor '60: arta seductiei – supus jocurilor celor doi frati, manipulat si aruncat in cele mai perverse placeri (Geniala replica – "Faceti dragoste in fata tabloului lui Delacroix: poate ca o reproducere va inspira o alta!").

Filmul este mai mult ca orice o lectie de istorie. O istorie a frumusetii. O istorie a cinema-ului: cu referinte la Godard, la Truffaut s.a.m.d. O istorie a istoriei. Si pana la urma e ciocnirea dintre americanul tanar, omul "civilizat" ce vine dintr-o tara fara istorie si tinerii din "Batrana Doamna" Europa … ciocnire din care americanul iese naucit si sedus.

America pierde teren (finalmente) in fata miracolului european. Pentru ca nu-i asa: nu generatia hippy a lasat ceva remarcabil (in afara geniului muzicii de la Woodstock), ci visatorii din Paris 68.

Prin saruturile lui Mathhew (parca se aude in fundal “Make love not war”) nu se intampla nimic esential. Dar cocktailurile Molotov (acompaniate de Janis Joplin si The Doors – si intr-un final apoteotic de "Je ne regrete rien" al lui Edith Piaf) aruncate de studentii francezi au generat altceva – demisia lui DeGaulle, "revolutia sexuala" si tot ce a urmat. Astfel idealismul francez a biruit conformismul american, iar Mai 68 a fost posibil datorita studentilor precum Isa si Theo (si de ce nu? visatorului Bertolucci).

Dar mai presus de orice Bertolucci ne da o lectie despre cum sa faci un film minunat doar extragand din amalgamul cotidian esenta – ceea ce ne face sa fim vii, ceea ce ne misca pe plan uman, ceea ce conteaza cu adevarat. O lectie filosofica ce ti se releva in cinemascop si de care aveai nevoie. Si o sa vrei sa stai in primul rand pentru ca imaginile sa "te patrunda primul" – cum spune cineva in film.