RelatiiDrumul spre centruRetete (re)compensateRetete (re)compensate
Drumul spre centru
„Viata ta poate nu merge asa de bine cum ti-ai dori. Da, domnule doctor… Te simti din ce in ce mai trist, mai deprimat, stima de sine scade, la fel si increderea in propriile forte? Da, domule doctor… Dar… nu sunt eu de vina pentru ceea ce simt!”
Se spune: “Nu eu sunt de vina pentru ceea ce simt!”. Se traduce: “Imi e frica sa simt altceva decat ce m-am obisnuit”. Se datoreaza unor idei preconcepute conform carora sentimentele au o origine necunoscuta, poate chiar mistica si nu putem face nimic in privinta asta.
Chestiunile legate de inima sunt de multe ori subiecte tabu pentru cei care simt nevoia unor intrebari legitime. Preferam sa investim inima cu puteri magice pentru ca nu vrem sa o demontam rece si minutios, ca pe un organ oarecare. Mai bine credem in povestile romantioase deja impamantenite decat sa intervenim in mersul sentimentelor – nu vrem sa suferim din cauza asta.
Chiar asa sa fie? Poate o anestezie afectiva sa ne salveze de la suferinta? Cu cat inabusim mai mult logica si bunul simt, cu atat fericirea e mai aproape?
Mai gandeste-te o data! Suntem atat de obisnuiti cu o nefericire calduta si cotidiana, incat uneori ne poate fi frica sa o dam in schimbul unei paranormale fericiri. Una e la (inde)mana, iar cealalta – pe gard… De cele mai multe ori alegem beneficiile care decurg din alegerea de a invinovati (soarta, familia, societatea, guvernul, vecinul de la 4 sau chiar horoscopul). E adevarat, si suferintele au beneficiile lor, dar compara-le cu efectele sentimentelor pozitive.
Contrar credintelor populare, nu cu inima simtim, ci cu creierul. Adevarul este ca inima te tine in viata, dar creierul tau este „inima” vietii psihice, adica a realitatii pe care ti-o construiesti in interior. Indeparteaza creierul si capacitatea de a simti dispare. Sentimentul se naste ca reactie la un gand, iar de ganduri, oricat am vrea nu putem scapa. De ce nu am incerca sa gandim in favoarea noastra?
