Iubire de telenovele

Te iubesc cand dansezi in discoteca si aprinzi ringul! Te iubesc pentru ca esti moderna, n-ai prejudecati si inhibitii, imi vorbesti murdar si faci tot felul de jocuri erotice, stii cum sa ma stingi si sa ma aprinzi, imi faci toate poftele…

Te iubesc pentru ca poti face conversatie, pentru ca lumea te soarbe din ochi, toti ma invidiaza cand apar cu tine si isi imagineaza cu pofta ce viata sexuala avem noi!

Te iubesc pentru ca arati ca la televizor, ca in reviste, ca pe podiumul de moda…
Te iubesc asa de tare incat as face orice pentru tine!

As chiuli de la serviciu, ti-as plati toate cinele si ti-as lua flori scumpe (cel putin pana incepi sa te culci cu mine). De dragul tau mi-as lua cel mai tare aspirator de gagici si te-as plimba prin tot orasul, sa ma vada toti tovarasii.
La un moment dat poate te-as prezenta si lor.

M-as bate cu o lume intreaga pentru tine, mi-as nesocoti familia si societatea, pudoarea si bunul-simt! Ma gandesc numai la tine! La pielea ta fierbinte, la buzele tale moi… Te iubesc pana la obsesie!"

Toate acestea si numeroase alte variatii pe aceeasi tema le-ati auzit poate de numeroase ori (iar pe unele le-ati citit printre randuri, caci adevarul o data exprimat suna dureros de penibil). Oh, nu doar in odioasele productii sud-americane care umplu pana la refuz canalele autohtone (pentru variatie, sa stiti ca exista si romanesti, si turcesti, si nici cu soap-operas nord-americane nu mi-e rusine…)

Mai rau este cand kitschul si penibilitatea unor declaratii de carton se revarsa in lumea reala. In viata pe care o traim, in iubirile pe care le construim – castele de nisip ridicate pe o temelie imprumutata din fictiune.

Poate v-au plictisit profesorii la orele de literatura cu spusele unui barbos din alt secol, Titu Maiorescu, ce tuna si fulgera impotriva formelor fara fond. Nebagat poate in seama de generatia actuala, mesajul lui ramane neschimbat: in privinta baloanelor de sapun pe care noi le numim principii de viata, ilustrul pasoptist are inca dreptate. O dreptate pe care nu ti-e drag sa o dovedesti, dar care ti se impune ca fiind reala la orice pas.

Fondul nostru interior – fie ca e vorba de sentimente, trairi sau principii- ajunge sa fie modelat de catre formele cerute de societatea actuala. In loc sa fie prioritar, el este o chestiune secundara. Incercam sa inghesuim trairi complexe in exprimari standard, asa cum am incerca sa cuprindem cerul intr-un tablouas, dupa care ne miram- mai degraba frustrati- ca nu au incaput!

Din graba de a obtine cat mai mult, cat mai repede, abia daca lasam sentimentele sa inmugureasca, le culegem necoapte si le daruim frumos ambalate. In scurt timp, ceea ce ar trebui sa fie bucuria de a fi viu, de a impartasi cu celalalt iubirea, devine dezamagire, frustrare, neincredere, scepticism.