RelatiiDrumul spre centruGesturi dezinteresateGesturi dezinteresate
Drumul spre centru
Atunci cand adresam cuiva un gest de bunavointa, intr-un fel sau altul, ne gandim la el ca la o investitie. “Do ut des – da-mi ca sa-ti dau, ziceau vechii romani, impregnand cultura vestica cu acest dicton sute de ani la rand. De ce sa nu recunoastem?
Marele poet german Goethe spunea chiar ca “poti judeca cu usurinta caracterul unui om observand modul in care ii trateaza pe cei care nu pot face nimic pentru el.”
Omului modern, aceasta expresie ii ridica o spranceana compatimitoare. Cultura noastra ne invata- desi nu explicit – sa selectam riguros oamenii, activitatile si imprejurarile care ne pot aduce profit si sa evitam cu prisosinta tot ce nu aduce profit. Altfel de ce ne-ar mai fi rusine de ranjetul altora la marturisirea ca am ajutat o batranica sa traverseze strada?
Dezinteresul – concept demodat si ridicol, pare sa se aplice extrem de rar, unor persoane precum Maica Tereza sau – in cel mai rau caz, celor slabi si cu capul in nori. Dar asta inseamna sa renuntam si sa mai incercam? Sa practicam pur si simplu, indiferenta?
Poate ca toate teoriile despre altruism sunt doar un alt instrument pervers de manipulare si poate ca cei “bogati si puternici” nu fac niciodata gesturi dezinteresate. Nu am de unde sa stiu. Dar din punctul meu de vedere, altruismul autentic este un semn de putere si bogatie spirituala.
Dezinteresat nu inseamna doar a face ceva fara un interes propriu. Inseamna si sa faci ceva din proprie initiativa, in lipsa unei autoritati care sa-ti controleze comportamentul, iar propria autoritate inseamna putere. Si, asa cum un om cu adevarat puternic nu isi construieste puterea strivindu-i pe altii, gesturile dezinteresate nu denota nici prostie, nici slabiciune, ci forta interioara.
