Despre bulimie

Bulimia, o boala vindecabila

Bulimia este o tulburare a comportamentului alimentar frecvent intalnita mai ales in randul tinerelor. Ea se traduce prin accese de consum de mancare excesiv, lipsind senzatia de foame sau placerea de a manca. Aceste accese pot surveni de mai multe ori pe parcursul unei zile. O persoana este considerata bulimica daca prezinta, in medie, doua crize pe saptamana, pe parcursul a cel putin trei luni.

Aceasta boala atinge, cu predilectie, adolescentele si femeile tinere. Trei studente sau liceene din zece sunt suspecte de a prezenta faze tranzitorii ale bulimiei. Criza de bulimie este, in general, precedata de cateva semne: neliniste, agitatie, dificultati de adaptare si, mai ales, de comunicare. Treptat, cand boala pune tot mai mult stapanire pe organism, izolarea este cea mai importanta caracteristica.

Bolnava (sau bolnavul, deoarece bulimia nu este specifica femeilor) se intalneste foarte des si la barbati. La acestia este ceva mai greu de depistat, data fiind natura lor temperamentala. Ei incearca sa se stapaneasca, dar nevoia de a manca se impune destul de repede. Indigestia este imperioasa si compulsiva. Trebuie sa manance cat mai repede si cat mai mult, in general zahar si produse foarte bogate in calorii.

Senzatia de imposibilitate de a ajunge la saturatie este tot mai puternica. Alimentele sunt inghitite chiar fara a fi mestecate. Dorinta de a manca este de nestapanit si pierderea controlului in fata crizei este totala. Senzatia de saturatie intervine atunci cand stomacul este deja dilatat. Aceasta este urmata de un ragaz mai mult sau mai putin scurt, inainte de revenirea nevoii de a manca. Si totul se reia, ca intr-un cerc vicios.

Eliberarea prin voma fortata (deoarece arareori se porneste singura, cel mai adesea fiind provocata de bolnava insasi) sau prin folosirea unui laxativ urmeaza dupa criza bulimica in majoritatea cazurilor, izvorata din teama de a nu lua in greutate. Alti bulimici compenseaza crizele prin activitati fizice debordante, cauta sa faca orice, indiferent cat efort ar solicita activitatea respectiva, doar pentru a trece peste moment. Sentimentul de rusine care insoteste aceste “indopari” cu mancare o determina pe bolnava sa se ascunda. Culpabilitatea apare dupa trecerea crizei, atunci cand nevoia de hrana a fost satisfacuta.

Acest sentiment de rusine este suficient pentru a exclude majoritatea bolnavelor dintr-o viata sociala coerenta.

Bulimica isi poate ascunde boala foarte mult timp, fara ca anturajul sau familial sau prietenele sa ia cunostinta de problemele pe care aceasta le are: culpabilitatea o inchide in propriu-i secret. Aparitia unei adevarate depresii poate fi indelung mascata cu frecvente tendinte de sinucidere. Consumul de alcool si folosirea drogurilor sunt elemente care favorizeaza aparitia crizelor.

Dezordinea fizica sustinuta de crizele de bulimie sunt dublate de perturbarile fizice, mai mult sau mai putin severe. Umplerea rapida a stomacului cu mancare  provoaca, adesea, perturbari dureroase ale functiilor acestuia. Inflamarea mucoasei esofagiene si a mucoasei stomacului sunt foarte frecvente, ducand uneori la ulcer. Voma repetata, golirea violenta a intestinului ca urmare a administrarii laxativelor duc la dereglari metabolice.

In ciuda tuturor acestor probleme, greutatea poate sa ramana stabila: bulimica nu este o obeza din punct de vedere clinic.

Atunci cand isi dau seama ca nu isi pot reveni singure, bulimicele sunt receptive la sfaturile celor din jur si accepta ajutorul medical. Pronosticul de vindecare de bulimie este bun, dar recidivele sunt frecvente.

Bulimia si cauzele ei

Bulimia are cauze de ordin psihologic: ea este legata de tulburari ale dorintei, iar uneori poate fi declansata de o depresie. Perioada in care a fost inregistrata cea mai mare frecventa a bulimiei este cea adolescentina si explicatia a fost cautata in criza de adaptabilitate des intalnita la aceasta varsta.

Teama de a nu atinge o performanta dorita sau impusa de cei din jur, dezamagirile din dragoste, dificultatea de a se integra intr-un anumit colectiv se numara printre posibilele cauze ce duc la bulimie. Unii considera bulimia drept o dependenta, comparabila cu alcoolismul sau sau cu toxicomania. Parintii bulimicilor sunt descrisi ca fiind absenti sau indiferenti la nevoile copiilor lor. Tratamentele pentru stari depresive, conflictele ascutite si, uneori, violente sunt, adesea, invocate.

Tratementele

Antidepresivele au o eficacitate temporara, dar nu impiedica recidivele; ele insotesc masurile dietetice si tratamentele psihoterapeutice.

Prin urmare, suportul psihiatric si comportamental este indispensabil in cazul unui tratament eficient. Spre deosebire de cel al anorexiei mentale, acest suport se poate primi in afara spitalului, in afara de cazurile in care exista tendinte suicidare sau elemente de comportament ce implica o dezordine fizica majora… El se orienteaza in mai multe directii:

• Psihoterapia de grup: este primul stadiu de desprindere din izolare si din secretul bulimiei. Dat fiind ca intotdeauna exista cineva mai nefericit, prezentarea publica, intr-un cerc restrans, a unei asemenea maladii, devine posibila. Este principiul pe care se bazeaza functionarea grupurilor de “Alcoolici Anonimi”, cu sau fara mediator.
• Terapiile cognitive si comportamentale permit bolnavilor sa se situeze in raport cu ei insisi, cu locul lor in familie si in societate, precum si cu comportamentul lor alimentar. Demontarea progresiva a mecanismelor si efectelor comportamentului bulimic permite modificarea acestuia. Bolnavul trebuie sa invete, din nou, sa manance normal, intr-o atmosfera senina si benefica.
• Psihanaliza cauta cauzele inconstiente ale acestei dereglari si o constientizeaza prin cuvinte. Acest procedeu cere timp si o perfecta incredere intre medic si pacient.

Important de retinut: bulimia este vindecabila, atata timp cat persoana care sufera de aceasta afectiune este constienta de prezenta bolii si doreste sa se vindece.