Interviul de angajare – preia fraiele!

In stil office

Interviul de angajare – preia fraiele!

Am aflat cu totii, probabil, cum sa ne prezentam la un interviu de angajare, cum sa ne imbracam, paleta de gesturi permisa sau raspunsurile cele mai bune la eventualele intrebari ale angajatorului. Dar interviul trebuie privit si din perspectiva nevoilor aplicantului si a informatiilor pe care acesta trebuie sa le obtina pentru a lua o decizie.

Nu privi interviul de angajare ca pe un interogatoriu in care numai reprezentantii companiei pot pune intrebari legate de competentele sau/si trasaturile care te recomanda pentru respectivul job! Ai oportunitatea de a afla mai multe detalii care sa iti dezvaluie mediul in care vei lucra, natura jobului si pozitia acestuia in organigrama companiei sau valorile promovate de organizatia respectiva. Aceste informatii te pot ajuta sa decizi daca respectivul loc de munca este potrivit abilitatilor si asteptarilor tale.

Cand poti adresa aceste intrebari? Atunci cand intervievatorul te intreaba daca ai nelamuriri sau alte aspecte despre care doresti sa discuti.

Cum? Politicos si cu o atitudine deschisa, fara a ofensa sau insista inutil pe anumite aspecte mai “sensibile” pentru angajator.

De ce? Pentru ca acesta este momentul in care poti sa demonstrezi ca esti interesat sa lucrezi in compania respectiva; “puterea” se transfera la tine si numai prin adresarea intrebarilor potrivite vei castiga consideratia intervievatorului.

In cazul in care sustii interviul cu viitorul sef, intrebarile trebuie sa vizeze ariile care te preocupa in privinta muncii cu el:

Ce asteptari are de la tine in raport cu specificul jobului – astfel vei sti care vor fi exigentele sale si masura in care le vei putea satisface.

Care sunt provocarile acestui job, sarcinile mai complexe si masura in care este dispus sa furnizeze coaching in aceste situatii.

Prin ce se caracterizeaza echipa pe care o coordoneaza (echipa din care vei face si tu parte). Determinandu-l sa vorbeasca despre oamenii pe care ii are in subordine, vei observa ce atitudine are fata de ei (entuziasm sau frustrare; indiferenta), poti afla daca isi consulta membrii echipei in luarea unor decizii si masura in care tine cont de opiniile lor.

Care este parcursul profesional al angajatului care realizeaza cu succes obiectivele propuse – vei afla daca meritele sunt recunoscute si daca se investeste in dezvoltarea personalului.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou