Misterioasa dragoste trupeasca

Se disting aici doau aspecte. Pe de o parte exista obiceiul ca fiecare fata ajunsa la pubertate sa nu poata trece la eventuala nunta inainte de a-si oferi virginitatea intr-un context nu de dragoste profana, ci de sacralitate: ea trebuia sa se dedea in incinta sacra a templului unui strain care sa faca o ofranda simbolica si sa o invoce in ea pe zeita.

Pe de alta parte existau temple cu un corp fix de hierodule, adica adepte ale zeitei, preotese al caror cult consta in actul pe care noi il numim astazi "prostituare".

Ele celebrau misterul dragostei trupesti nu in sensul unui rit formalist si simbolic, ci in acela al unui rit magic ce servea drept substrat al prezentei si totodata pentru a le transmite celor care se impreunau cu ele puterea acelei zeite.

Chiar aceste tinere purtau numele de "fecioare", "pure", "sfinte"; se credea ca ele o intrupeaza oarecum pe zeita, ca sunt "purtatoarele" zeitei, al carei nume il preluau.

Actul sexual indeplinea astfel pe de o parte functia generala proprie sacrificiilor evocatoare sau reinsufletitoare ale unor prezente divine, iar pe de alta parte avea o functie structural identica cu aceea a participarii euharistice: era instrumentul pentru participarea omului la sacrum, purtat si administrat in acest caz de femeie.

Jertfa rituala a fecioarelor e intalnita si in Orient, de exemplu in templele din India, unde aceasta era folosita pentru a-i activa in mod eficace prezenta. In numeroase cazuri dansatoarele templelor aveau aceeasi functie sacerdotala ca hierodulele zeitelor Ishtar si Mylitta. "Prostitutia" lor era sacra.

Chiar familii cu vaza considerau nu drept o rusine, ci drept o cinste faptul ca fiicele lor sa fie consacrate de la cea mai frageda varsta acestui serviciu in temple. Ele treceau uneori si drept sotii ale zeului. In acest caz, ele nu erau atat purtatoare ale sacrumului feminin, initiatoare ale barbatului intru misterele zeitei, cat femei destinate sa serveasca in mod generic drept foc in unirea senzuala pe care textele indiene traditionale o echivalasera cu sacrificiul prin foc.

Religiile traditionale cu fond creationist au recunoscut intotdeauna doua legi: una consta in sacralizarea vietii in lume si cea de-a doua priveste minoritatea acelora ce au o vocatie ascetica si li se arata calea detasarii, a transcedentei.

Spre deosebire de mazdeism, de ebraismul antic, de hinduismul vedic, si altele, catolicismul a confundat cele doua ordine si a introdus valori ascetice in domeniul existentei obisnuite, una din consecinte fiind o condamnare a sexului, ba chiar o adevarata ura teologica fata de sex.