Gastronomia moleculară

Fara sort

Gastronomia moleculară

Potrivit ultimelor tendinţe în gastronomie, cărţile tradiţionale de bucate ar trebuie date uitării, iar ustensilele din bucătărie ar trebuie duse la reciclat. Se pare că toată lumea este înnebunită după gastronomia moleculară.

Cu toate că o astfel de cină aduce mai degrabă cu un experiment realizat în laborator.

Gastronomia moleculară foloseşte substanţe şi procedee chimice precum nitrogen lichid, vidul, temperaturi înalte, oxigen, gaze inerte şi reacţii chimice.

Specialistul francez Herve This a început să studieze prepararea acestui tip de mâncare în urmă cu 10 ani. Astfel, a reuşit să inventeze cu succes gastronomia moleculară, o îmbinare între arta culinară şi chimie.

Felurile de mâncare preparate cu ajutorul gastronomiei moleculare au o savoare ce imită perfect originalul. De exemplu, maeştrii bucătari pot prepara piept de pui, omletă sau salată de cartofi într-o nouă formă ce are aspectul unei creme.  

Unele mâncăruri pot fi tratate cu nitrogen lichid. Mai exact, mâncarea se descompune în molecule şi apoii se compune la loc. Este încă neclar cum un ou se recompune sub formă de spumă, iar gustul este neschimbat.

Gastronomia moleculară este un nou fenomen, iar gastronomii urmează să cerceteze efectele acesteia asupra corpului uman. Cert este că o astfel de trataţie neconvenţională poate atinge suma de 265 de dolari.



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou