Cafenele cool

Iar aroma cafelei aburinde din ceaşca din faţa mea mi-a amintit (ca şi madeleina lui Proust) de locurile în care am savurat băutura exotică, fie că era la Milano, Bucureşti, LA, New York, Amsterdam sau Cairo.

Mi-am amintit perfect de o dimineaţă de vară târzie la Los Angeles, într-o cafenea de pe Sunset Boulevard în faţa unei Café Mazagran (numită aşa după fortăreaţa din Algeria unde francezii din Legiunea Străină au băut o astfel de licoare pentru prima dată).

La această cafenea mi-a fost depănată pe îndelete povestea cafelei, a "celei mai seducătoare boabe", aşa cum a numit-o John, prietenul meu american, un bon viveur gourmet, proprietar al unui "coffee shop" din New York.

John mi-a povestit despre Khaldi şi despre hazardul prin care acest cioban din Etiopia a descoperit boabele roşii făcătoare de minuni. Acum un mileniu, tânărul a încercat fructele unui arbore veşnic verde şi a descoperit energia-i miraculoasă. A împărtăşit "secretul" molahului Moslem care a experimentat o fiertură din aceste boabe, transformând rodul copacului într-o băutura delicioasă.
 
De atunci, moda cafenelelor a început să se dezvolte şi a ajuns în Europa în secolul 17.
 
Aşadar ne despărţeau doar 4 secole de primii "leneşi" care au stat de vorbă în faţa unei ceşti, savurând licoarea şi discutând despre ultimele can-can-uri din viaţa lor.

Café Tabac

Tot în acea dimineaţa, John mi-a spus că atunci când o să trec prin New York, să nu ratez niciodată doua cafenele "sanctuar" pentru “connaisseur-i": Café Tabac din East Village şi Elaine’s. La Café Tabac, te poţi întălni oricând cu Madonna, noi talente hollywoodiene sau cu cele mai titrate fotomodele ale momentului.

Elaine’s

Elaine’s (1703 2nd Avenue) este o altă cafenea preferată de staruri. Şi John mi-a spus că dacă vreau neapărat să-l cunosc pe Woody Allen, să-mi fac întotdeauna rezervare pentru masa de lângă maşina de cappuccino.

Şi fiindcă veni vorba de cappuccino, privind cu atenţie menu-ul din orice cafenea, numele băuturilor sunt majoritatea legate de Italia: doppio, espresso, espresso ristretto, caffe latte, espresso macchiato, con panna.
Aşa că odată ajunsă la Milano, m-am lăsat sedusă de cafenelele din oraş şi după fiecare rundă de cumpărături m-am bucurat de savoarea unei cafele pe care am "vorbit-o" împreună cu prieteni.

Café Cova

Îmi amintesc de Café Cova (de pe Via Montenapoleone) care pastrează atmosfera vremurilor în care a fost deschisă pentru prima oară, în 1817, unde am băut cel mai bun espresso ristretto, acompaniat de un sandwich decadent cu somon fume şi trufe.

Un bun prieten de-al meu, Angelos, are o adevărată pasiune pentru ristretto şi încearcă să absoarbă toate aspectele acestei băuturi prin fiecare por. Mai mult, de fiecare dată când are ocazia, încearcă să împărtăşească pasiunea lui cu oricine e dispus să-l asculte. La Café Cova, am fost prima dată împreună cu el, şi când a comandat ristretto, am ştiut că testează priceperea gazdelor în ce priveşte prepararea unei cafele perfecte.

Mi-a vorbit o întreagă după-amiază despre ce înseamnă să deguşti o cafea ca un cunoscător. Mi-a spus că majoritatea gusturilor pe care le simţim sunt definite de miros şi de aceea poţi să spui că o cafea perfectă este una care are acelaşi gust ca aromă.

Pasticceria Ricci

Tot la Milano, cea mai tradiţională cafenea din oraş este Pasticceria Ricci, deschisă de 100 de ani în Piazza della Republica. Angelos mi-a spus că după 10 PM, Ricci devine locul de întâlnire al burlacilor gay din oraş, frecventat şi de celebrităţi (ca de exemplu, Boy George).

Apropos de Boy George. L-am întâlnit pe acest "flamboyant gay" la Amsterdam, tot într-o cafeterie, într-una din "bruine cafes" atât de cunoscute în oraş. Sunt cafenele cu interioare de epocă ale căror pereţi şi perdele sunt decolorate de vremuri şi unde fiecare obiect are istoria lui.

Café La Blanca

Aici am savurat plinul de gust al unei mocha perfecte: o treime espresso, o treime ciocolată şi restul lapte.
O mocha aproape la fel de bună am mai încercat doar la Café La Blanca, pe Avenida 5 de Mayo în Ciudad de Mexico. Imediat lângă, am descoperit cel mai fascinant magazin de dulciuri tradiţionale mexicane "Dulceria de Celaya". Aici am gustat delicii care nu mi-au mai înminunat palatinul: fructe zaharisite, migdale dulci, căpşune tăvălite în cristale de zahăr, miere şi gemuri de fructe exotice.

Rememorând, mi-am dat seama că oriunde s-ar afla, cafeteriile păstrează întotdeauna aura subtilă de glamour şi intriga care le este caracteristică de atâtea secole.

Fie că te plimbi prin Montmartre dimineaţa devreme, că mergi grăbit prin Manhattan la ora prânzului sau petreci o noapte fermecătoare la Milano sau Melbourne, atunci când simţi mirosul irezistibil al unei cafele aburinde nu poţi rezista tentaţiei de a intra într-un coffee house şi să te bucuri de intimitatea atât de plăcută a unei ceşti cu cafea.

Coffee should be black as hell, strong as death and as sweet as love!