Nu jaluzelelor de birou acasă

Deco

Nu jaluzelelor de birou acasă

Ţi s-a-ntâmplat cu siguranţă să mergi în vizită şi să-ţi placă perdelele care dădeau locului o eleganţă clasică. La fel de sigur, ai avut o strângere de inimă văzând în faţa geamurilor largi nişte jaluzele verticale de birou care aruncau o cameră, altfel plăcută, într-un deplin anonimat.

Alegerea accesoriilor potrivite care să dea un plus de personalitate şi eleganţa camerei tale trebuie să fie pe lista de priorităţi atunci când îţi decorezi casa. Fereastra este nu doar vederea ta spre lume, ci şi primul lucru pe care-l vede cineva care-ţi trece pragul, iar aspectul ei poate să pună în valoare sau să strice iremediabil întreaga cameră.

Hmm… ce să alegi? Perdele, draperii, jaluzele? Indiferent ce alegi, esenţial este ca accesoriile să fie armonizate fără ca design-ul interior să aibă de suferit. Înainte de a comanda zeci metri de material, gândeşte-te unde îl vei folosi, ce look vrei să obţii, dacă ambianţa generală este mai degrabă clasică sau modernă, şi încearcă să vizualizezi cum va arăta camera după redecorare. Nimic nu e mai rău decât să cheltui bani şi entuziasm doar pentru a constata că perdelele pe care le-ai ales nu se potrivesc deloc cu stilul general al căminului tău.

Cum alegi perdelele

Dacă vrei să subliniezi frumuseţea ferestrei şi a priveliştii care ţi se deschide afară, optează pentru o perdea în culori îndrăzneţe sau pentru jaluzele orizontale subţiri care să lase o vedere permanentă către exterior. Dacă, în schimb, vrei să blochezi vederea spre şantierul de vizavi, alege o perdea din material subţire care să lase lumina să pătrundă fără a oferi şi vizibilitate completă. Dacă vrei ca punctul de atracţie al camerei să fie mai degrabă un tablou, covorul sau o piesă de mobilier, foloseşte o culoare cât mai neutră şi naturală şi un stil simplu. Pentru camere mai mici, cea mai bună alegere ar fi o culoare deschisă, care amplifică spaţiul.

Ia în calcul şi funcţionalitatea perdelelor pe care le alegi. N-ar fi prea înţelept să pui perdele ţesute manual în bucătărie, nu-i aşa? În dormitor, alege un material opac pentru a bloca lumina din exterior şi a-ţi oferi intimitate. Perdelele subţiri lasă să treacă lumina difuză în timpul zilei şi ascund destul de bine camera de priviri indiscrete, noaptea însă, când luminile din cameră sunt aprinse, lucrurile se schimbă complet. Perdelele cu o croială bogată, cu multe falduri, se potrivesc mai bine în camere cu tavanul înalt, iar cele uşoare, mătăsoase, aduc un plus de efect într-un interior clasic. Draperiile grele merg cel mai bine în camere mari: nu lăsa lumina să treacă, ba, mai mult, acţionează şi ca o barieră împotriva zgomotelor, mai ales dacă se întind de la tavan până la podea. Nu sunt însă tocmai potrivite pentru dormitor sau camera copiilor.

Ce jaluzele (nu) trebuie să-ţi iei

Jaluzelele pot adăuga şi ele o notă plăcută oricărei case. Mai ales cele din lemn ies în evidenţă prin eleganţă şi se împacă bine cu aproape toate stilurile interioare. Cele mai potrivite sunt storurile clasice, aşa numitele jaluzele veneţiene, care se pot aplica fie pe exteriorul ferestrei, fie în interior. Spre deosebire de perdele şi draperii, jaluzelele se deschid şi parţial, ceea ce te ajută să dozezi mai uşor lumina în cameră în timpul zilei şi te fereşte în acelaşi timp de privitori nepoftiţi din afară. Sunt şi destul de uşor de întreţinut, e suficient să le cureţi de praf o dată pe săptămână şi să le speli de câteva ori pe an. Foarte la modă în ultimii ani sunt jaluzelele romane din bumbac sau in, care combină apariţia distinsă a draperiilor cu avantajele practice ale jaluzelelor, putând fi ridicate sau coborâte la fel ca acestea.

Evită în schimb, cu orice preţ, jaluzelele verticale de interior, care anulează întreaga personalitate a camerei şi îi dau un aspect de birou. Deşi pot părea practice şi comode, gândeşte-te de două ori dacă merită cu adevărat să sacrifici căldura şi familiaritatea camerei de dragul unui aparent confort. Nu e deloc greu să găseşti alternative la fel de funcţionale care să sublinieze şi să potenţeze amprenta personală a încăperii. Jaluzelele verticale sunt pentru magazine şi birouri, acasă e loc pentru ceva mai bun.

Fii tu însăţi

Jaluzele sau perdele, indiferent ce alegi, păstrează o notă proprie şi fereşte-te de soluţii facile sau banale. Cu un pic de efort în plus o să ai o cameră confortabilă, primitoare şi, mai ales, vie. Adică nici mai mult nici mai puţin decât ceea ce meriţi.



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou