Cum sa-ti faci singura o cutie pentru bijuterii
Deco

Daca te simti creativa si vrei sa iti pui in aplicare creativitatea, iata cum poti sa iti faci o cutie de bijuterii. Este simplu, relaxat si foarte trendy!
Iti prezentam o cutie cu 2 sertare, realizata dupa modelul prezentat de Editura Casa. Astfel, ai nevoie de urmatoarele materiale:
- cutie din lemn cu sertare (o poti face singura, la comanda, sau o poti cumpara gata realizata din magazine de bricolaje);
- servetel verde cu modele;
- lac pe baza de apa;
- vopsea contur aurie pentru sticla;
- pasta sau vopsea acrilica patinata;
- grund;
- foarfeca ascutita;
- pensule;
- carpe de sters sau burete.
Sfatul nostru este sa alegi un servetel cu model repetitiv, deoarece acoperirea unei suprafete mai mari (cutia poate fi mai mare) presupune folosirea mai multor servetele. Astfel iti va fi mai usor sa potrivesti modelele de pe servetel, in asa fel incat acestea sa se continue.Stabileste care bucata din servetel o vei folosi si decupeaz-o.
Pentru inceput, trebuie sa slefuiesti canturile si partile laterale ale cutiei. Acestea trebuie sa fie fine, fara zone zgrunturoase. Aplica un strat de grund pe cutie, apoi, dupa uscare, lipeste servetelele. Poti incerca metoda calcatorului (mai putin in partea interioara a sertarelor). Daca lucrezi cu pensula, ai grija ca servetelul sa nu faca cute sau sa se rupa.
Dupa ce s-a uscat uniform, se incepe decorarea cu vopseaua contur auriu, evidentiind modelele servetelului. Poti evidentia doar anumite parti ale modelelor, pentru un efect deosebit.
Dupa ce vopseaua contur s-a uscat, trecem la pasta aurie patinata, cu care se vopsesc marginile cutiei. Cu o carpa pe care se aplica putina pasta patinata, se sterg marginile cutiei iar apoi se aplica 2 straturi de lac pe baza de apa, pe intreaga suprafata a cutiei.
Si, rezultatul final:
Nota Editurii Casa:
Cutia poate fi folosita pentru bijuterii, arata foarte bine pe dulapiorul din fata oglinzii sau chiar in baie. Se pot confectiona diverse recipiente asemanatoare, de exemplu butoiase pentru pensulele de machiaj, unele mai mari pentru piepteni. Pentru acestea se aleg servetele identice sau asortate cu cele ale cutiei, iar obiectele se vor decora cu vopsea contur aurie si cu pasta aurie patinata.