Suntem masochisti?

Jurnalul Utilizatorului

Suntem masochisti?

La inceputul unei relatii toti suntem incantati de gelozia partenerului pe care o interpretam ca semn de dragoste si interes.
Ba mai mult ne da de gandit cand acesta nu ne intreaba cine este cel (cea) care ne-a salutat zambind, ne-a facut un compliment, ne-a cerut prietenia pe retele de socializare, etc.

Atunci cautam sa ii trezim “interesul” prin a face aprecieri subtile despre cum arata, cum se comporta un altul (alta) alesi la intamplare si fara niciun interes real. Nu facem altceva decat in loc sa trezim interesul, trezim “bestia”.

Tindem sa ne complacem in situatia creata de scene de gelozie mai ales ca la inceput impacarile sunt pline de pasiune, regrete si scuze, toate sub falsa aura a unei iubiri ca in povesti, de care nimeni nu a avut parte pana atunci. Etapa se recunoaste dupa expresiile “mi-e atat de teama sa nu te pierd!“, “nu vad viata fara tine!

Ba mai mult chiar incurajam aceste scene, alimentam imaginatia partenerului cu glumite privind terte persoane, pentru ca atitudinea lui posesiva ne hraneste orgoliul, ne face sa ne simtim foarte iubiti, cei mai iubiti.

Primele semne care ar trebui sa ne ingrijoreze, care ar trebui sa ne faca sa vedem ca a fost incalcata granita dintre dragoste si obsesie si totodata sa ne faca sa luam atitutine sunt reprosurile partenerului despre fostele relatii, pretentii sa nu comunicam cu fostii (fostele), crize de gelozie privindu-i pe acestia din urma, mesajele lor de sarbatori, aniversari… Argumentele par reale: “iti dai seama ce e in sufletul meu cand mi te imaginez din nou in bratele lui (ei)?“.

Daca trec neobservate aceste scene, urmeaza ca un lucru firesc, consultarea jurnalului si agendei telefonului si pretinderea de explicatii cu privire la apelurile si contactele gasite. Toata aceasta, asa in joaca, din intamplare la inceput. Apoi in mod expres si fara nici un fel de jena. Incurajarea pentru acceptarea acestor “mizerii”, pentru a nu ne denigra pe noi insine ar fi ca suntem iubiti cum nu am mai fost pana atunci, ceva nemaipomenit, nemaintalnit…..

Ba mai mult, pentru a ne convinge ca nu suntem “batuti in cap” ne spunem in gand ca noi doi ne iubim atat de mult si avem o relatie atat de speciala incat putem fi una si aceeasi persoana, trebuie sa ne identificam unul cu celalalt iar asta presupune ca nu avem nimic de ascuns, totul se sterge cu buretele si viata incepe din nou.

Iubirea ne orbeste din nou si incet incet, “ajungem sa dam socoteala” pentru orice minut de intarziere de la serviciu, de la o intalnire cu prietenii (daca se pune inca problema de asa ceva), pentru orice apel nepreluat, apar urmaririle si spionaririle de tot genul (mail, messenger, alte retele de socializare…).

Grav! Deja e grav! Iubirea a nascut monstrul. Dragostea e obsesie!

Nu mai ai decat sa fugi. Daca mai poti!

Apogegeul este atins atunci cand trebuie sa explici situatii de genul “nu e ceea ce pare a fi!“. Te bufneste si rasul cand vezi ca si tu poate ai reactiona la fel, ca toate conduc la concluzia pe care a tras-o el (ea) si orice explicatii sunt inutile.

Atunci, cu o asemenea evolutie, este aproape imposibil sa nu apara cel putin violenta verbala.

Daca ne maguleste si asta inseamna ca suntem masochisti!

Articol scris de: Mihaela



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou