Sport extrem, sanatate si adrenalina

Jurnalul Utilizatorului

Sport extrem, sanatate si adrenalina

Sportul si eforturile pe care le facem pentru tonifierea organismului si pentru sanatatea noastra sunt elemente esentiale pentru a avea o viata echilibrata. De asemenea sportul ne ajuta sa ne eliberam mintea de grijile cotidiene si dus la extrema, genereaza adrenalina.

Sedentarismul este “boala” cea mai frecvent intalnita in randul populatiei si determina anxietatea si o stare generala de sanatate precara. Nu mai dam randament in activitatile pe care le desfasuram si ignoram aspectul fizic, indeosebi persoanele care si-au intemeiat deja o familie. Ne pierdem interesul pentru integritatea organismului nostru si dam vina pe lipsa timpului sau alte probleme care ne justifica repausul continuu. Preferam sa stam in fata televizorului cel putin o ora pe zi decat sa facem cel putin o jumatate de ora de sport.

Este mult mai simplu desigur sa ne ascundem in spatele diverselor pretexte pentru a nu face sport. Ne justificam starea prin explicatii care tin de mediul exterior fara sa incercam macar sa lucram mai mult la conceptiile noastre, astfel incat prin propriile forte sa ne ridicam din refugiul confortului si sa ne implicam in tot felul de activitati dinamice, care ne ajuta moralul si ne dau forta necesara pentru a progresa indiferent de domeniul in care activam.

In ciuda faptului ca nu sunt o persoana care sa mearga pe linia extremelor, nu dau inapoi cand este vorba despre o activitate care imi stimuleaza simturile si pe care o constientizez ca fiind sanatoasa. De fiecare data cand am ocazia merg in parc cu rolele, merg cu bicicleta si fac mici drumetii in aerul curat de munte. De asemenea sunt atrasa de noi experiente care imi dau impulsuri si imi confera vitalitate.

Sport si adrenalina, izvoarele sanatatii interioare!

Din punctul meu de vedere anumite parcuri de distractie iti pot oferi oportunitatea sa experimentezi anumite senzatii extreme care genereaza adrenalina precum Bungee Jumping sau Mountain Russe. Pentru persoanele care nu fac sport de performanta aceasta este prima impresie, experientele traite in aceste parcuri ii marcheaza si le raman in amintire pentru mult timp. Printr-o astfel de experienta deosebita am trecut si eu vara aceasta intr-un parc din Brasov despre care nu stiam foarte multe lucruri inainte de a ma bucura de senzatiile pe care le-am trait acolo.

Parc Aventura din Brasov este cel mai mare parc de aventura din Romania si este structurat pe mai multe nivele de dificultate. Exista desigur un regulament intern pe care trebuie sa il respecti odata ajuns acolo. Nu ai voie sa treci la nivelele cu un grad de dificultate mai ridicat decat in conditiile in care parcurgi anumite trasee pentru acomodare si constientizare a pericolului la care te expui. Fiecare nivel de dificultate este simbolizat de o culoare : 2 trasee galbene pentru incepatori, traseul verde, unde ne putem obisnui cu jocurile si nu depaseste inaltimea de 6 metrii. Cel albastru este de dificultate medie, considerat cel mai placut, nici prea usor, nici prea greu dar extrem de distractiv. Traseele rosu si negru cer deja forta si tehnica, putem avea parte de adrenalina la inaltime, cel mai inalt punct intalnindu-l insa la traseul negru la 20 de metri inaltime. Parcul se intinde pe 2,5 hectare de padure, are instalate 92 de platforme si 100 de jocuri, 692 metri de tiroliene si capcane amenajate special pentru a se constitui in adevarate provocari pentru cei care indraznesc sa incerce nivelele mai dificile.

Parcurgerea cu succes a traseelor pentru incepatori mi-a dat curaj sa merg mai departe si ambitia de a face un efort supraomenesc pentru conditia mea fizica. Satisfactia a fost pe masura insa in momentul in care mi-am dat seama ca am reusit sa parcurg traseul rosu pe care il parcurg alpinistii si in general oamenii care fac deja un sport de performanta si acest lucru mi-a dat o forta interioara extraordinara. Acum pot spune ca sunt capabila sa fac fata unor situatii dificile care imi solicita organismul, pot spune ca am suficienta tarie si ca in viata este bine sa ne bazam pe ambitia si perseverenta care se regaseste in fiecare dintre noi, si nici putina adrenalina nu strica.

Autor: Brindusa Cirlan



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou