Hartuirea sexuala

Jurnalul Utilizatorului

Hartuirea sexuala

Cineva spunea odata ca unul dintre cele mai mari pacate pe care le poate face un om este crima. Insa exista si crime care nu se vad, cele care ucid numai sufletul omului…

Hartuirea sexuala exista din cele mai vechi timpuri si reprezinta un complex de atitudini, exprimate sau…sugerate prin cuvinte sau fapte. Insa abia in anul 2002, o lege din tara noastra incearca o definitie a caracterului antisocial al acesteia.

Cert este ca rareori aceste manifestari sunt corelate cu seductia sau cu obtinerea de favoruri sexuale, fiind probabil un mod de confirmare a puterii si suprematiei pe care agresorul considera ca o are in fata victimei.

Legea 202/2002 defineste hartuirea sexuala ca fiind „situatia in care se manifesta un comportament nedorit cu conotatie sexuala, exprimat fizic, verbal sau non-verbal, avand ca obiect sau ca efect lezarea demnitatii unei persoane si, in special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor”.

Victimele sale sunt, de obicei, femeile divortate sau singure, dar nu putine sunt cazurile in care copiii, femeile casatorite sau barbatii sunt hartuiti sexual.

Hartuitorul nu este neaparat seful: el poate fi un coleg, un vecin, o persoana necunoscuta, un profesor.

Acest comportament care altereaza relatiile sociale este prezent, de cele mai multe ori in forme diluate, pretutindeni in jurul nostru. Cat umor are colegul de munca care observa obrajii unei doamne si remarca: „Ce-ai visat azi noapte, de esti atat de imbujorata?!” Persoana feminina zambeste, stanjenita… Apare un feedback prost inteles: „ai vazut, ii place!” isi zice el in mintea lui, continuand sa presare si alte picanterii, unele aparent banale, altele care nu pot fi reproduse aici…

Si conversatia reincepe in acelasi mod idiot in fiecare dimineata, tot restul iernii, cat timp gerul infruntat pentru a ajunge la serviciu ii va arde obrajii doamnei…

Faptul ca ea suporta cu stoicism toate afirmatiile referitoare la visele erotice pe care le-ar fi avut, la hainele elegante pe care le poarta (care n-ar fi un semn de respect fata de ea insasi sau fata de ceilalti, ci dovada incontestabila ca a iesit la agatat) nu inseamna ca nu se simte jignita si umilita…

Desi de multe ori pare tolerat, ansamblul de actiuni cel putin incomode o determina pe doamna sa-si puna cenusa in cap, purtand fuste din ce in ce mai lungi, bluze largi si diforme, produse de machiaj care ii fac obrazul palid si tern… Doar rareori raporteaza situatia superiorilor…

Un alt exemplu este hartuirea sexuala care vine din partea clientilor. Dorind sa faca fata cerintelor postului si sa aiba performanta in vanzari, victima suporta deseori replici stupide cu conotatie sexuala.

Cineva imi povestea odata despre o tipa, considerata pretentioasa si increzuta pentru ca… nu vorbea cu oricine. „A ajuns prostituata in Italia” imi povestea interlocutorul. De obicei, barfa nu ma intereseaza, dar in acest caz particular, discutia mi-a atras atentia mai mult datorita faptului ca „profesia fetei” strabatuse, in doar doua saptamani, de cand era plecata domnisoara in cauza, atatea mii de kilometri…

„De unde stiti?” am intrebat. „Mi-a povestit Icsulescu ca tipa lucreaza ca ospatarita in fiecare noapte intr-un bar si ca o ciupeste mereu de partea posterioara.

„Daca lucreaza intr-un bar de noapte ca ospatarita, inseamna ca nici nu are timp pentru prostitutie. Iar daca Icsulescu o ciupeste mereu, e semn ca el e un porc”, am zis eu, cerandu-mi scuze de la bietul animal nevinovat, ca l-am comparat cu un asemenea barbat.

La scurt timp, am aflat ca tipa nu a mai suportat si s-a plans sefului. Acesta a reactionat imediat: i-a cerut demisia!

Este adevarat ca localurile de noapte ofera un risc suplimentar, dar hartuirea sexuala din partea clientilor poate fi prezenta la multe locuri de munca.

Hartuirea sexuala nu se manifesta intotdeauna in mod public, ea poate avea si un caracter privat. In acest al doilea caz, agresorul afiseaza, de cele mai multe ori, imaginea unei persoane de inalta tinuta morala.

Cele mai ingrozitoare cazuri de hartuire sexuala sunt cele in care victima e subalterna/subalternul, iar miza e locul de munca.

Manifestarile hartuirii sexuale pot fi: priviri insistente (focalizate spre decolteu sau spre organele sexuale), aluzii cu conotatii sexuale, comentarii incomode sau apelative nedorite, atingeri (ciupituri, imbratisari, mangaieri nedorite), propuneri indecente.

De cele mai multe ori, hartuitorul nici nu incearca sa justifice comportamentul. In multe cazuri chiar nici nu constientizeaza ca acesta este inadecvat, iar cand este intrebat, il minimalizeaza, prezentand totul ca pe o gluma.

Efectele hartuirii sexuale asupra victimei sunt extrem de diverse: scaderea performantei profesionale sau scolare, cresterea absenteismului; schimbari in modul de a se imbraca. Hartuirea sexuala poate duce la transfer, izolare sociala, pierderea locului de munca, divort.

A lua atitudine impotriva unui asemenea comportament poate fi prilej de barfe si discutii publice.

Hartuirea sexuala poate determina pierderea increderii in sine si in oameni, tulburari de alimentatie si de somn, dificultati de concentrare, sentimente de culpabilitate, depresie, anxietate, ganduri de sinucidere.

In putine cazuri, victima se lasa sedusa, in speranta ca astfel va intrerupe comportamentul degradant si va pune capat suferintelor psihice.

In concluzie, similar seductiei si violului, hartuirea sexuala este o infractiune care nu trebuie confundata cu nici una dintre acestea si care are multiple implicatii comportamentale, psihologice si sociale.

Lupta impotriva acestui tip de agresiune consta in inabusirea ei din fasa:

- o mimica ferma, lipsita de orice timiditate si de orice urma de zambet;

- o replica clar exprimata, cu o intensitate normala a vocii: „Nimic nu-ti da dreptul sa spui asta!”, „Ia mana!” „Inceteaza!”

Chiar si astazi, cand anumite aspecte ale hartuirii sexuale sunt cuprinse in paginile codului penal, putine cazuri ajung in instanta. De obicei, constientizand ca infractiunea e greu de probat si dorind sa puna capat umilirilor, victima alege sa renunte la locul de munca.

Autor: Carmela Botezatu



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou