Horoscopul lunii octombrie

Horoscop

Horoscopul lunii octombrie

O luna incarcate de evenimente, cu bune si rele, asa cum ne-am obisnuit in viata de zi cu zi. Stim ca viata este imprevizibila, iar cursul ei depinde numai de noi si de deciziile pe care le luam. Dar daca totusi doriti sa vedeti un “preview” al lunii octombrie, iata ce va spun astrele.

 

Berbec

Nu e luna ta norocoasa in amor, te simti mai singura, mai retrasa, mai timida, eventualele incercari de a lega o relatie noua dau gres. Partenerul nu este alaturi de tine cu adevarat – ori sufleteste, ori doar din punct de vedere geografic – nu-l simti pe aceeasi lungime de unda si, deoarece comunicare este defectuoasa, lasi pesimismul si latura negativa sa puna stapanire pe inima ta, de aceea il banuiesti pe cel drag de gesturi incorecte.

Te duci la serviciu cu placere, pentru ca te ocupi de unele sarcini in care iti poti pune in valoare talentele, gustul estetic, inspiratia creatoare. Daca ai preocupari din zona artei, poate fi o luna prolifica in activitati de creatie, daca nu, atunci spiritul creator se va manifesta in orice plan profesional in derulare.

Atentie la bani, pentru ca esti pe cale sa faci o greseala. Te-ai putea increde intr-o persoana cu intentii suspecte, care ar putea profita de banii tai. Deschide bine ochii si urechile la clauze, termeni contractuali pana la banalul rest primit la cumparaturi, pentru ca exista riscul de a fi inselata.

Toate bune si stabile in planul sanatatii, te simti in forma, esti sigura pe tine si nu dai semne de oboseala. Esti totusi mai comoda ca in alte luni, venirea toamnei obligandu-te sa stai mai mult pe acasa, fara sa mai faci miscare.

Taur

Esti cam rigida si distanta in tot ce este legat de iubire. Chiar daca partenerul intinde o mana spre tine, chiar daca sexul opus te rasfata in gesturi de afectiune si simpatie, tu tot departe esti cu gandul si sufletul, ca si cum nu ai primi ceea ce ai avea nevoie. Poate asteptai altceva de la partener, alta reactie la un anumit eveniment, alta propunere, alte cuvinte, deci totul pare o continua dezamagire ori de cate ori celalalt incearca sa-ti fie pe plac.

Ai putea lucra de acasa cateva zile, ori pentru ca nu termini treburile la serviciu si-ti mai iei cateva sarcini si la domiciliu, ori pentru ca unele probleme personale te obliga sa nu parasesti locuinta. Sunt sanse sa gasesti un al doilea serviciu, poate nu chiar unul oficial, legal, cu acte in regula, dar te vei dedica trup si suflet.

Banii vin greu si se duc repede, pentru ca lista datoriilor e lunga. Muncesti mult, destul de bine motivat financiar, pentru ca la capatul eforturilor tale te asteapta si o recompensa frumusica.

Gemeni

Viata de cuplu este o bucurie, luminoasa, armonioasa, cu perspective promitatoare. Unii pot decide intemeierea unei familii si se aude veste de nunta sau de maternitate, altii fac planuri noi de viitor alaturi de partenerul de viata. Te simti bine numai cand esti in compania celui drag, si, daca nu ai deja pe cineva alaturi, poate fi o luna norocoasa de a cunoaste oameni noi, dintre care ai putea gasi si un partener pe masura.

La serviciu iti vezi de treaba cu maturitate si responsabilitate, pentru ca imaginea ta profesionala depinde de felul cum te prezinti acum. Poate dai un examen dificil, incepi un curs de specializare sau ajungi in fata unei comisii cu rolul de a-ti demonstra cunostintele si experienta in munca, de aceea trebuie sa lasi o impresie impecabila. Se poate spune ca evenimentele de acum decid cariera ta pe cativa ani de acum incolo.

Planul financiar nu este prea fericit, datoriile te apasa, resimti o incapacitate de plata, apar griji majore din cauza resurselor precare, dar exagerezi pe marginea gravitatii situatiei.

Un moment critic poate sa-ti dea batai de cap pe la mijlocul lunii: o durere acute, o boala nebanuita, risc de lovituri, rani sau alte manifestari care au, oarecum, origine bizara sau interventii violente.

Rac

Depui ceva eforturi pentru a te intelege cu partenerul. Resimti o oarecare dificultate in comunicare, dar nu te lasi influentat de refuzuri, piedici sau de rigiditatea celuilalt, asumandu-ti rolul care iti revine. Totusi, daca e vorba de relatii noi, ai o usoara atitudine de fuga atunci cand vezi ca lucrurile evolueaza prea lent sau, dimpotriva, daca vezi ca relatia devine prea serioasa.

Te simti bine la serviciu, lucrezi pe mai multe fronturi simultan si tocmai aceasta incercare de a multumi pe toata lumea poate genera erori din neatentie. Nu reusesti sa te concentrezi eficient la nimic, tocmai pentru ca ai prea multe de facut si aici, si acolo…

Banii vin si ei, dar te bazezi mai mult pe fondurile comune ale familiei, pe ajutorul partenerului de viata. Totusi, fii deschisa la propunerile care apar, pentru ca ar fi pacat sa le ratezi.

Nu stai prea bine cu sanatatea, de aceea va trebui sa te cruti mai mult, sa acorzi atentie micilor probleme care apar. Totul trece cu bine daca nu faci excese de niciun fel, deci impune-ti o masura in toate ca sa te simti in forma.

Leu

Parca ti se ia o piatra de pe inima in viata de cuplu, a trecut perioada incerta sau apasatoare si apare soarele la orizont. Te eliberezi de un stres, de o stare de asteptare sau de nesiguranta, pentru ca vestea mult sperata apare acum. Poate este o impacare, un telefon mult asteptat, un raspuns important sau, mai mult, apare chiar omul pe care l-ai tot cautat.

Muncesti mult, ai ambitii mari de realizare profesionala si cel mai mult te dinamizeaza competitia. Daca apar si alte persoane in anturajul tau profesional care vor sa atinga acelasi varf ca si tine, gasesti rezerve imense de vointa si dorinta de afirmare. Ii dai pe toti deoparte usor, pentru ca nimeni nu se poate pune cu un Leu!

Banii sunt pe sponci, te-ai bazat pe o anumita suma de bani care acum se termina cam brusc. Poate fi vorba de o suma retrasa in ultimul moment, pierduta din cauza unui gest incorect sau a impulsivitatii, deci deciziile legate de bani contin o oarecare doza de risc, de neprevazut, ca si cum ai ajunge la un punct fara intoarcere.

Unele probleme de sanatate de altadata revin in actualitate si te obliga sa treci prin situatii deja cunoscute. Stii bine ce ai de facut, pentru ca reiei un tratament vechi sau treci iar pe la acelasi doctor, pentru a-i aduce la cunostinta ca boala a revenit.

Fecioara

Il pretuiesti parca si mai mult pe omul de langa tine, pentru ca simti ca ai ceva de castigat datorita lui: incredere in tine, siguranta, o buna reputatie in societate. Dragostea este ca o moneda de schimb, deci sa nu te mire ca tu sau partenerul confundati amorul cu interesul. In fond, ambele sunt importante, dar daca mai ai si ceva de obtinut din relatia in care esti implicat, atunci cum sa nu-l iubesti?

Nu esti in largul tau la serviciu, te simti obligat sa te ocupi de sarcini sub valoarea ta, in conditii clar defavorabile tie, intr-un mediu ostil, marcat de invidii si energii negative. Poate nimeresti intr-un colectiv strain, unde nu te poti adapta deocamdata si colegii te privesc ca si cum ai fi o intrusa. Te vei obisnui, dar cateva zile te vei duce la serviciu fara nicio placere.

Planul financiar, totusi, este promitator, chiar daca nu se poate vorbi de bani sositi acum, ci mai degraba de perspective imbucuratoare la orizont, de sume promise, de venituri care vor aparea in viitor.

Nicio problema de sanatate majora, esti pe teren sigur, multumita de tine. Esti in forma si se vede pe chipul tau starea buna de sanatate: un chip luminos, un corp armonios, un zambet mereu fericit.

Balanta

Este o luna apasatoare pentru sufletul tau, in care te coplesesc ganduri negre, gelozii, dorinte ciudate de razbunare sau tentatii periculoase de tradare. Relatia cu cel drag nu merge prea bine, de aceea aluneci intr-o zona mai umbrita a relatiei. Ai grija pana unde intinzi coarda, pentru ca riscul de a da gres, de a pierde tot ce ai construit sau de a calca stramb, spre dezamagirea partenerului, este mai mare ca oricand.
 
Munca este o placere, desi ai atitudini foarte schimbatoare de la o zi la alta. Intr-o zi esti ambitioasa si grabita, dornica sa ajungi mai repede la scopurile propuse, ca maine deja sa-ti mai pierzi interesul, lasand totul la voia intamplarii.

Vin bani, dar nu din sursele cu care erai deja obisnuita, ci de pe urma unor afaceri mai ciudate, a unor tranzactii ascunse sau de la un al doilea job. Ai putea vinde/cumpara ceva cu pret bun – casa, teren – sau, de unde nici nu banuiai, apar vesti bune privind o posibila mostenire, un bun recuperat, o suma uitata demult, dar gasita pe undeva chiar acum, o datorie returnata cand nici nu mai sperai.

Problemele de sanatate nu ridica semne de intrebare, te simti bine, esti in forma, dar poate tinzi spre sedentarism si comoditate, ceea ce te-ar putea face sa mai prinzi cateva kilograme la cantar.

Scorpion

Esti norocoasa astrelor luna aceasta: pentru tine se pregatesc acum cele mai romantice momente, cele mai intense emotii, cele mai pasionale intalniri. Daca nu ai deja pe cineva alaturi, fii gata sa te indragostesti! Poate descoperi abia acum ca cineva te iubeste sau a sosit timpul sa faci un pas in fata ca sa-i arati mai concret celui care iti place ca sentimentele tale fata de el nu sunt de gluma.

Simti presiunea timpului mai profund ca altadata, de parca ai fi nevoita sa iei acum, repede, pe loc, o decizie capitala. Poate te-ai gandit mult timp pana acum la ceea ce ai de facut, dar parca tot ti-e putin teama sa nu cumva sa te pripesti in alegerea finala. Este un moment decisiv in cariera, o iei pe alt drum sau treci printr-un eveniment major.

Planul financiar este echilibrat si bun si esti predispusa la tot felul de cheltuieli pentru placerea ta personala: haine, bijuterii, capricii, arta, distractii, dar si pentru a face bucurii celor dragi. Partidele de shopping sunt o reala fericire!

Te cam lupti cu unele probleme de sanatate, desi nu se poate spune ca ar fi ceva grav, dar destul de frustrant pentru a nu te lasa in pace. De fapt, majoritatea problemelor sunt legate mai ales de excesul de zel, de stresul fizic si psihic in care iti desfasori viata.

Sagetator

A venit vremea sa discuti despre iubire de pe un alt teren, mai stabil, mai concret, depasind faza viselor frumoase si a povestilor siropoase. Pentru unii, poate fi momentul unei casatorii sau a deciziei de a intemeia o familie, pentru altii – instalarea acelui sentiment de siguranta si incredere deplina intre parteneri si – impreuna – in viitorul comun. Daca inca nu ai pe cineva aproape, e foarte posibil sa descoperi undeva in anturaj o persoana care intruneste perfect asteptarile tale si iti spui ca ar fi omul potrivit pentru tine.

Succesul vine la tine, in plan profesional, avand parte de evenimente iesite din comun, de mari reusite, de laude bine meritate. Ai curajul sa iesi in fata si sa arati lumii de ce esti in stare, deoarece ai muncit mult pentru a ajunge la acest punct suprem.
 
Planul financiar este stabil, te bazezi pe aceleasi sume cu care esti deja obisnuita, fara sa fie vorba neaparat de sume noi sau mai mari ca de obicei. Poate incepi sa te gandesti serios la economii, la acumularea unei sume mari cu un scop maret, in viitor.

Esti in forma, plina de viata, cu o stare fizica normala pentru traiul pe care il duci, deci nici vorba de boala.

Capricorn

Ciondanelile, certurile, contradictiile se isca usor in cuplu, desi nu ai avea motive sa te enervezi atat de repede, mai degraba se baga altii in armonia cuplului si declanseaza furtuni. Nu are rost sa te certi cu partenerul din cauza altora, ca atare incearca sa apelezi la rabdare si toleranta pentru a face pace la primele semne de conflict.

Ai sanse bune de afirmare la serviciu, pentru ca ai idei noi de schimbare, pe care vrei sa le prezinti lumii. Ambitia ta nu poate fi oprita, ca atare ai parte de succes in orice activitate marcata de competitie: meciuri, concursuri, examene, intrevederi cu scopul de a iesi cea mai buna dintre toti.

Financiar, stai la fel de bine, pentru ca te implici serios in activitati noi, care pot atrage si venituri suplimentare. Daca banii vin, ai si tendinta de a fi cheltuitoare, dar nu sunt bani aruncati in vant, ci pe niste lucruri de care te vei folosi in viitor.

Un regim adoptat mai demult evolueaza foarte bine, deci esti pe calea cea buna pentru o vindecare, pentru revenirea la normal, pentru a te simti mai bine.

Varsator

Ai ajuns la un final de etapa in relatia de cuplu si esti nevoita sa pornesti pe alt drum. Poate fi un ramas bun, in cazul unei iubiri esuate, sau de finalul unei anumite stari de lucruri, care nu va mai sta niciodata ca pana acum. Ai curajul schimbarii, pentru ca nu mai poti continua asa!

Esti pusa in fata unor confruntari acerbe la serviciu: cineva ridica tonul si vrea sa se impuna cu orice pret, uitand de legea reciprocitatii, a dialogului, fara sa tina cont de alte pareri. Pentru ca si tu crezi in ceea ce sustii, se pot incinge dispute, pe care cineva le va pierde. Lasa-l sa tipe cat vrea si nu te certa fara rost cu inamicul!

Planul financiar este excelent, posibil sa obtii o suma mare de bani sau sa afli vesti bune legate de o viitoare marire de salariu. Afacerile sunt la varf, perspectivele – optimiste, deci ai numai motive de satisfactie cand vorbesti despre banii. Faci cumparaturi scumpe, achizitii importante, investitii masive.
 
Gasesti solutii originale la eventualele probleme de sanatate care iti mai dau tarcoale si nici nu vrei sa auzi de medicamente, de medici sau de tratamentele invechite.

Pesti

Te cam macina suspiciunile, temerile, nesiguranta cand esti alaturi de cel drag. Poate il banuiesti de gesturi incorecte sau pretinzi prea mult de la el. Ai o atitudine cam rigida, egoista, dorind doar de la celalalt atentie si afectiune, fara a oferi prea mult in schimb. Gelozia isi otraveste sufletul si nu ai incredere deplina in celalalt.

Ai succes la serviciu, mai ales in activitati colective, alaturi de echipa de lucru. Singura ti-e mai greu sa te afirmi sau sa ajungi la ce ti-ai propus, dar din unirea fortelor tuturor cu un scop comun, reusita este mult mai accesibila.
 
Planul financiar este calm, echilibrat si pentru ca apar sume de bani sau ai deja un anumit cont la discretie, faci cumparaturi dupa gustul tau.

Apar unele probleme de sanatate care iti atrag atentia, dar toate provin de la nemultumirile vietii cotidiene. E normal sa ai insomnii, palpitatii, dureri de stomac sau de cap daca te stresezi mult la orice, deci incearca sa abordezi o atitudine mai relaxata in fata problemelor, ca sa nu apara efecte nedorite in organism.

(Sursa: www.acvaria.com)



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou