Olah Gyarfas

Hipstar

Olah Gyarfas

Cine e Olah Gyarfas? Cei care au ochii aţintiţi spre lumea modei i-au remarcat deja spectaculoasa apariţie în peisaj, produsă pe un lac îngheţat, în mijlocul căruia, la masa cu sfeşnice argintii şi pahare de cristal, era aşteptat personajul fabulos creat de el, Rozalb de Mura.

"Rozalb", adică "roz pal amestecat cu alb", denumeşte proaspătul brand vestimentar preponderent masculin semnat de Olah, tânărul designer din Miercurea Ciuc. El arată cum pielea bronzată se potriveşte de minune cu tonurile pastel, mai ales în contexte baroce. Hainele sale conţin un puternic mesaj declarativ, nu oricine putând să le poarte cu aceeaşi uşurinţă.

Formarea sa vestică (Universitatea de Vest din Timişoara, bursă la Universitatea de Arte Aplicate din Budapesta) se exprimă într-un minimalism reconfortant, atât vizual cât şi conceptual. Stilul propus de el, care nu exclude minuţiozitatea detaliului, se adresează unui tânăr dandy ancorat în prezent, a cărui personalitate este la fel de remarcabilă precum statura sa atletică.  

Un tip bine făcut, de aproape 2 metri, echipat adesea în şort roz şi geacă (din creaţia proprie), Olah Gyarfas poposeşte în Viena, Paris, Bucureşti, Miercurea Ciuc – oriunde se simte el însuşi. Contrar clişeului de creator închis în atelier, tânărul designer poate fi văzut colindând magazine de decoraţii second hand sau tăind lemne la el acasă.

Interesele sale se mai îndreaptă şi spre decorul ambiental sau cel de interior. Unul dintre designerii săi preferaţi, Rei Kawakubo, dă de asemenea lecţii de stil auster, anti-fashion. Olah creează pentru tineri, dar nu numai, mai ales pentru bărbaţi, dar nu nu numai.

În sfârşit, aceştia pot să se bucure că cineva, acolo, îi iubeşte şi acordă atenţie creaţiilor reale în loc de trenduri sosite o dată cu vântul. Olah declară:  "Sunt şi piese ieşite din comun, şi piese destul de cuminţele, la care elementul excentric nu e vizibil la prima vedere: un rafinament la buzunare sau o tăietură".

Cert este că piesele, a căror execuţie este esenţială în definirea liniei, pot scoate din comun pe purtătorul lor. Culorile – gri, alb, negru, detaliile – buzunare, pliuri, materialele – în special bumbac şi fibre naturale. Nimic îndrăzneţ aici, însă, din fericire, întregul nu este suma părţilor, aşa că, în afară de designul inedit, diferenţa este dată şi de unitatea conceptuală. Olah Gyarfas este unul dintre rarii designeri care construiesc brandul laolaltă cu un personaj (Rozalb de Mura) şi o poveste (la interesecţia dintre "Aşteptându-l pe Godot" şi "Portretul lui Dorian Gray").

Aşadar, ce face Olah este să arunce mănuşa celor cu simţ estetic şi imaginaţie, care ignoră trendurile în favoarea unor piese ce le reflectă personalitatea. Haine confortabile din punct de vedere fizic, dar nu ca şi atitudine şi mesaj.
 
"Waiting for Rozalb", evenimentul de promovare desfăşurat iarna trecută pe gheaţa lacului Sf. Ana, nu este prima "abatere" de la normele clasice ale modei. Olah a debutat la absolvirea facultăţii, în 2001, cu membrii echipei naţionale de canoe a Venezuelei, pe post de modele.

Până acum a colaborat cu magazine naţionale şi internaţionale, a ţinut  expoziţii la muzee de artă şi la Teatrul Naţional, iar premiul câştigat de la Erste Bank l-a purtat pe Rozalb la Viena, în Aula Academiei. O prezentare fără muzică, pe fondul sonor al unor mingi de tenis, în care cele 27 de ţinute masculine, luminate doar frontal, au impresionat audienţa.

Rozalb de Mura îşi primeşte vizitatorii în showroom-ul cu acelaşi nume din Curtea Sticlarilor (zona Lipscani), ţinându-i în suspansul surprizelor ce or să mai vină.

Foto:www.rozalbdemura.ro



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou