Viata erotica a femeii arabe

Pe raft

Viata erotica a femeii arabe

Nedjma este autoarea romanului “Fructul interzis – Romanul erotic al unei femei din lumea araba”. Despre autoare se stie ca traieste intr-o tara din Maghreb si ca are in jur de 40 de ani, iar Nedjma este un pseudonim folosit pentru a se ascunde de furiile integriste.

Invitata la emisiuni TV ea apare acoperita cu un voal si continua sa-si ascunda numele.

Intr-un interviu aceasta declara ca "apartin unei traditii in care inainte de a face dragoste, iti faci rugaciunea. Contrar conceptiei crestine despre placere ca pacat, placerea constituie in istorie o datorie a credinciosului".

Povestea romanului

Badra, o tanara din oraselul Imciuk este maritata la 17 ani, fara voia ei, de propria-i familie cu un batran notar, Hmed. Datorita traditiei este supusa unei umilinte rituale care culmineaza cu o semidezvirginare facuta cu degetul de catre o femeie ce reprezenta obstea.

Actul nuptial este si el plin de barbarie. Intrucat vaginul nu i se umecteaza, iar himenul nu se rupe, intervin o mama soacara si sora Badrei, care o imobilizeaza pentru ca Hmed sa o poata penetra.

La un moment dat Badra il intalneste pe Driss, un barbat sarit de treizeci de ani, de care se indragosteste. Este o iubire pura si simpla. Driss este cel care o inzestreaza cu un apartament si cu o slujba si este cel care o initiaza in marea literatura clasica araba.

Finalul romanului ii infatiseaza pe cei doi regasiti dupa o perioada de paisprezece ani, barbatul aflandu-se in stadiul final al unui cancer.

"Nedjma glorifica erotismul, ridicandu-l la rangul de extaz religios de ruga mistica. O contributie indrazneata la literatura erotica." ( Kirkus Reviews)

"Un roman erotic scris de o femeie din lumea araba! In fata unei asemenea prezentari, mintile neincrezatoare au banuit mai intai o strategie de marketing. Cu toate acestea, putini cei care sa nu fi fost deindata sedusi de aceasta carte surprinzatoare, care conjuga erotismul, mania, senzualitatea, desantarea si poezia cu o indiscutabila finete! Despre autoarea romanului stim ca traieste intr-o tara din Maghreb si ca este acum in varsta de patruzeci de ani. Sa mai adaugam ca are talent… si curaj. Pseudonimul Nedjma, sub care se ascunde, sa fie oare o pavaza eficienta impotriva furiilor integriste? Greu de crezut…" Lire, 2004

"Dorinta mea de a scrie s-a nascut mai intai de toate din constatarea ca nu exista romane erotice scrise de femei arabe. Trebuia sa se inceapa intr-o buna zi (…) Cartea mea nu face decat sa continue un gen uitat in care traditia araba a excelat si care este complet ocultat astazi. Amintesc de fapt ca la noi arta sexualitatii era impartasita fidelilor in moschee si ca cele mai frumoase tratate erotice ale literaturii universale au fost scrise de arabi (…) Apartin unei traditii in care inainte de a face dragoste, iti faci rugaciunea. Contrar conceptiei crestine despre placerea ca pacat, placerea constituie in islam o datorie a credinciosului." Nedjma, Interviu exclusiv din TABU.


feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou