Istoria lecturii

O scriere perfect calibrata unui public cat se poate de larg, departe insa de a cadea in pacatul literaturii de popularizare, ce inevitabil capata o aura de amatorism.

Alberto Manguel este un scriitor, traducator si editor argentinian, care a invatat sa citeasca de la Borges. Desigur, parcursese deja kilometri intregi de pagini pana la norocoasa intalnire, insa era in orice caz inevitabil ca marele literat sa nu-i schimbe cu totul raportarea la textele pe care Manguel le parcursese mai degraba intuitiv, dintr-o curiozitate stringenta, dar interioara. O spune, de altfel, si in carte – ceea ce deja anima schema unei istorii pe care cartea si-o propune.

De la sine inteles, asadar, ca autorul alege varianta unei Istorii introduse de observatii de natura subiectiva, particulara, pe care apoi o extinde in directia informatiilor precise, general-valabile, a cunoasterii aparent lipsite de orice specific uman. Se face o tranzitie seducatoare intre acesti doi poli, fapt ce nu poate fi pus decat pe seama unei iscusinte literare de netagaduit.

Sa revenim, insa, la motivul pentru care Alberto Manguel a optat pentru o asemenea structura pentru aceasta carte. „Pana la urma, probabil, istoria lecturii este istoria fiecaruia dintre cititori” [p. 34] – aceasta este formula (convingatoare, daca ma intrebati) prin care Manguel isi explica tehnicile, punand individul la loc de cinste, umanizand lectura, incurajand-o sa fie accesibila, comoda, reala.

Si astfel, aflam cum a furat autorul carti din libraria in care lucra, cum a descoperit erotismul in biblioteca, cum ii citea unui Borges deja complet orb si multe altele, toate pretexte pentru a surprinde in cele din urma o viziune pertinenta asupra actului lecturii. Altfel spus, ajungem si la chestiuni apartinand unui registru mai grav, ce studiaza cartea in toate ipostazele ei posibile.

Vedem pagina cu pagina cum papirusul ajunge sa se transforme – nu cu putine eforturi – in hartie, cum apare codexul, cum punctuatia isi demonstreaza rostul, cum odata cu Sfantul Ambrosie si Sfantul Augustin (cazuri certificate istoric) apare uluirea ca cititul se poate practica si in gand. Se urmaresc toate fixatiile lectorilor – multi dintre ei celebri; suntem purtati prin biblioteci pline de larma, intr-o istorie ce tine seama de cronologie intr-un mod degajat. Urmarim cum isi cumuleaza cartile mesajele, cum penduleaza intre a fi aproape insemne de cult si a fi obiecte de o utilitate clara, ce depaseste insa orice alta urgenta cotidiana, cum se urasc volumele, cum se fura, cum se cenzureaza s.a.m.d. O carte despre cititori, scriitori si editori, despre arta cuvantului, despre adancimea si forma lui. Totul atat de delicat, respectuos, dar intim prezentat, incat devine evident ca o asemenea lucrare nu putea fi scrisa decat dintr-o dragoste adanca pentru cultura.

De o eruditie incontestabila, dovedind o documentare temeinica, Istoria lecturii este o carte care ar fi imposibil sa nu entuziasmeze orice cititor cu o oarecare vechime.Un demers demn de toata lauda, deprins cu o afectiune absoluta pentru ideea articulata.Va veti intelege biblioteca altfel dupa o asemenea lectura!

Autor recenzie: Anca Roman

www.nemira.ro