Mayra.ro
Timp liberCroniciPe ecranNo country for old men
Timp liberCroniciPe ecranNo country for old menNo country for old men
Pe ecran
Ultimul film al fratilor Coen (fata de care sunt un uber-fan) a fost marele pierzator de la Cannes dar a devenit, pe merit, marea vedeta a Oscarurilor.
A fost cotat ca favorit la „Palme d’Or”, alaturi de „4,3,2”-ul lui Mungiu. Iar presa il dadea drept castigator. Drept sa spun, dincolo de mandriile de rigoare, si eu i-as fi dat „Palme d’Or”-ul tot filmului fratiilor Coen.
E mult mai sumbru, centrat foarte mult in jurul imaginii (o imagine simbol, ce aduce a omagiu Cinematografului), mult mai melancolic, filosofic etc.
Construit in jurul romanului de succes al lui Cormac MacCarty, „No country for old men” face o analiza conceptuala asupra raului. Dar nu in formatul clasic de conceptualizare (fratii Coen nu au fost niciodata „clasici” – poate doar prin cateva procedee „tehnice”). Ci ii observa interactiunea sistematica cu tot ce inseamna colateralitate si apropiere imediata. Si, un alt punct forte al filmului, e ca nu cade nici un moment in teoretizari inutile. Curge ca o cascada involburata ce nu poate fi oprita, ca un adevar ce nu se spulbera nici in fata argumentatiei.
Story
Story-ul ramane si el colateral. Dar ar fi cam asa: Llewellyn Moss (Josh Brolin) descopera pe campurile aride a granitei dintre Mexic si SUA peisajul unui carnagiu. Oameni morti, masini distruse, arme, balti de sange s.a.m.d. Intr-una din masini gaseste o geanta de bani. O ia si o duce acasa. Pe urmele lui pleaca asasinul psihopat Anton Cigurh (actorul Javier Barden – mai mult decat genial), ucigand tot ce ii iese in cale. (personaje colaterale). Dar daca tot am ajuns aici, avem de-a face cu o multime de personaje colaterale: seriful Tom Bell (actorul Tommy Lee Jones), recuperatorul Carson Wells (mereu cameleonicul Woody Harrelson) s.a.m.d.
Fratii Coen au transpus in „No country for old men” o multime din laitmotivele lor din celelalte filme. Si le-a reusit un film ce insumeaza tot ce e mai bun in filmografia lor. Iar filosofia filmului e una sumbra: izbavirea nu o gasesti in viata, ci dincolo de ea. Hazardul e doar un eufemism. Si nu conteaza ca alegi dintre Bine si Rau, conteaza modul in care iti asumi oricare dintre ele.
Jurnalistii de la Cannes au blamat finalitatea prea brusca a filmului. Insa a fost extrem de „la locul ei”. Singurul moment in care „No country for old men” cade in melancolia discursului (scena din finalul filmului, in care Tommy Lee Jones – mult prea imbatranit – incearca sa-i dea o concluzionare teoretica filmului) e taiata brusc.
O finalitate fatalista, unde discursul nu isi are sens, doar actiunea si interactiunea. Pentru ca asupra filmului apasa greu, doua concluzii (concepte) mari si late: 1. Suntem suma actiunilor noastre si 2. Raul e net superior, fiintandu-se in suprematia-i absoluta. Insa nu e un verdict ultim (de aici si taierea brusca a finalului). Ci concluzia iti apartine.
De vazut neaparat!
alexandruimparat
