No country for old men

Pe ecran

No country for old men

Ultimul film al fratilor Coen (fata de care sunt un uber-fan) a fost marele pierzator de la Cannes dar a devenit, pe merit, marea vedeta a Oscarurilor.

A fost cotat ca favorit la „Palme d’Or”, alaturi de „4,3,2”-ul lui Mungiu. Iar presa il dadea drept castigator. Drept sa spun, dincolo de mandriile de rigoare, si eu i-as fi dat „Palme d’Or”-ul tot filmului fratiilor Coen.  

E mult mai sumbru, centrat foarte mult in jurul imaginii (o imagine simbol, ce aduce a omagiu Cinematografului), mult mai melancolic, filosofic etc.
 
Construit in jurul romanului de succes al lui Cormac MacCarty, „No country for old men” face o analiza conceptuala asupra raului. Dar nu in formatul clasic de conceptualizare (fratii Coen nu au fost niciodata „clasici” – poate doar prin cateva procedee „tehnice”). Ci ii observa interactiunea sistematica cu tot ce inseamna colateralitate si apropiere imediata. Si, un alt punct forte al filmului, e ca nu cade nici un moment in teoretizari inutile. Curge ca o cascada involburata ce nu poate fi oprita, ca un adevar ce nu se spulbera nici in fata argumentatiei.

Story

Story-ul ramane si el colateral. Dar ar fi cam asa: Llewellyn Moss (Josh Brolin) descopera pe campurile aride a granitei dintre Mexic si SUA peisajul unui carnagiu. Oameni morti, masini distruse, arme, balti de sange s.a.m.d. Intr-una din masini gaseste o geanta de bani. O ia si o duce acasa. Pe urmele lui pleaca asasinul psihopat Anton Cigurh (actorul Javier Barden – mai mult decat genial), ucigand tot ce ii iese in cale. (personaje colaterale). Dar daca tot am ajuns aici, avem de-a face cu o multime de personaje colaterale: seriful Tom Bell (actorul Tommy Lee Jones), recuperatorul Carson Wells (mereu cameleonicul Woody Harrelson) s.a.m.d.
 
Fratii Coen au transpus in „No country for old men” o multime din laitmotivele lor din celelalte filme. Si le-a reusit un film ce insumeaza tot ce e mai bun in filmografia lor. Iar filosofia filmului e una sumbra: izbavirea nu o gasesti in viata, ci dincolo de ea. Hazardul e doar un eufemism. Si nu conteaza ca alegi dintre Bine si Rau, conteaza modul in care iti asumi oricare dintre ele.
 
Jurnalistii de la Cannes au blamat finalitatea prea brusca a filmului. Insa a fost extrem de „la locul ei”. Singurul moment in care „No country for old men” cade in melancolia discursului (scena din finalul filmului, in care Tommy Lee Jones – mult prea imbatranit – incearca sa-i dea o concluzionare teoretica filmului) e taiata brusc.
 
O finalitate fatalista, unde discursul nu isi are sens, doar actiunea si interactiunea. Pentru ca asupra filmului apasa greu, doua concluzii (concepte) mari si late: 1. Suntem suma actiunilor noastre si 2. Raul e net superior, fiintandu-se in suprematia-i absoluta. Insa nu e un verdict ultim (de aici si taierea brusca a finalului). Ci concluzia iti apartine.


De vazut neaparat!



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou