Mayra.ro
Timp liberCroniciPe ecranInterview
Timp liberCroniciPe ecranInterviewInterview
Pe ecran
„Remake-ul” se poarta, „remake-ul” se face, pana si cuvantul „remake” e arhi-uzitat. Cateodata iese o ciorba stricata de care nu te poti atinge fara scarba si revolta, cateodata (cum e cazul si aici) iese ceva mai bun ca originalul „remake-uit”.
Intra in scena Steve Buscemi, actor-regizor ignorat de unii, imbratisat de altii (Tarantino, Fratii Cohen etc.). In „Interview” il gasim in dublu-rol: regizor (la al treilea sau al patrulea titlu, nu mai tin minte) si actor (la filmul cu numarul x….). Si ambele roluri ii ies impecabil.
In primul rand ca reuseste o regie curata, fara insertii foarte digitalizate, trecandu-te printr-o sumedenie de stari doar din miscarile camerei de filmat si din dialog (aici a si scenarizat) si mizand foarte mult pe imagine. Iar in al doilea rand (ca actor), Buscemi joaca extrem de bine (nu indraznesc sa spun cel mai bun rol al sau, deoarece are atat de multe filme bune).
Story – povestea filmului
Story-ul: o ora si jumatate de devorare reciproca. Jurnalistul Pierre Peders este trimis sa-i ia un interviu celebrei actrite de „soap operas” Katya. Alegerea personajului feminin a fost mai mult decat inspirata: Sienna Miller (ignorata ca actrita pe nedrept si identificata usor din cauza scandalurilor – si din acest punct de vedere cat de asemanatoare cu personajul din „Interview”) joaca exceptional!
Scena (pot spune fara remuscari: scena bataliei) – apartamentul Katyei… acolo unde cei doi se confrunta pana la limita absurdului, se transforma, se „amesteca” unul cu celalalt s.a.m.d… totul rezultand intr-o lupta din care doar unul poate iesi castigator. Pentru ca doar doua „arme” sunt acceptate (pe care ambii le folosesc extrem de abil): minciuna si schimbul neincetat de masti…
Mai avem si o ciocnire a doua meserii: cea de jurnalist insetat de a afla secrete „picante” si cea de actor, mult prea trecut prin asemenea situatii, pentru a mai fi surprins de ceva. Iar, treptat (si tensionat), vanatorul e pus la zid de propria-i victima, fara sa realizeze nici o secunda acest fapt. Iar tensiunea dialogului (o tensiune diafana, pe care o simti doar la final pulsandu-ti in tample) te face sa nu mai intelegi cine pe cine. Si asta ii da un deliciu cinematografic aproape narcotizant.
Desi este un remake, „Interview” este si un film-omagiu. Un omagiu adus lui Theo Van Gogh (regizorul filmului remake-uit, ucis de un fundamentalist arab) – prin insertii delicate: o fotografie cu el, o masina pe care scrie „van Gogh movers”, un baiat care se numeste Theodore, dar prietenii ii spun Theo – dar si un omagiu adus cinema-ului, acel cinema cald, sincer, inteligent.
Iar tocmai asta e placerea pe care ti-o lasa “Interview”-ul lui Buscemi: ca ai vazut un film inteligent, de la care ai iesit simtind ca inca se mai poate face Cinema. De vazut si re-vazut!
alexandruimparat
