Domino
Pe ecran
Tony Scott face action-movies. Si le face bine. Dupa “Man on Fire”, un film cu un ritm vizual ametitor si fascinant, un film genial, regizorul american revine cu “Domino”, ducandu-si experimentul vizual la apogeu. Story-ul e de fapt o schita a vietii unei prietene bune a lui Tony Scott, Domino Harvey.
Inspirat din realitate, scenariul lasa destul loc improvizatiei, cum ne este sugerat inca de la inceput: "This is based on a true story. Sort of…". Suntem luati de guler si aruncati in viata neortodoxa a celei care a fost Domino Harvey, un "bounty-hunter" cu mult curaj si nebunie.
Provenita dintr-o familie instarita, fiica a celebrului actor Laurence Harvey ("Candidatul Manchurian"), Domino hotaraste sa se revolte pe normele si conventiile sociale in urma decesului tatalui sau. Si de aici ia calea "Vanatorilor de recompense".
Ritmul vizual e absolut sufocant, Tony Scott reluand acea maniera in care a realizat si "Man on fire" si amplificand-o. "Tehnicul" regizorului e perfect, scapari fiind foarte putine. Dar totusi parca ruperile de ritm sunt prea bruste si prea greu de digerat. E ca un maraton, iar la capat te simti obosit. Filmul e prea incarcat, iar prin asta pierde mult, inclusiv latura umana atat de bine ilustrata de acelasi regizor in "True Romance", scenarizat de Quentin Tarantino.
Dar una peste alta, filmul e bunicel si nu pare fortat deloc. Desi haotic, parca are cat de cat o naturalete in curgere. Cast-ul e impecabil (Keira Knigtley e maturizata, actoriceste vorbind si face un rol bun), muzica buna, montaj aproape perfect etc… E entertainment de calitate. Sau poate justificarea ar fi asta: Tony Scott a vrut sa faca o portretizare psihedelica, o balada post-moderna sau o epopee punk, bunei sale prietene Domino Harvey. Iar daca justificarea e asta, atunci i-a iesit de minune.
P.S.: Domino Harvey a murit de supradoza la varsta de 35 de ani, in timp ce filmul era in post-productie.
