Bee Movie

Pe ecran

Bee Movie

Ce ti-e si cu copiii din ziua de azi? Filmele de animatie sunt mai diferite deja. La vremea mea, ma preocupa deosebit de tare faptul ca o pisica alearga un soarece si nu il prinde sau ca un catel primeste o tigaie in cap.

Filmele de animatie pe care le urmaream cu gura cascata se centrau pe valorile familiei: mai cu pisici artistocrate, mai cu catelusi dalmatieni, totul miza pe valorile traditionale ale caminului (la propriu, trosneau prin casele alea dragute niste busteni si totul parea atat de cald si sigur fata de gerul de afara ca o sa tanjesc toata viata dupa un semineu).
 
In comparatie cu acest trecut oarecum liberal-traditionalist, se pare ca pentru copiii prezentului altele sunt problemele. Prima parte a filmului Bee Movie e, daca nu de-a dreptul marxista, cum o gaseste Roger Ebert, cel putin anti-sistem.
 
Pe scurt: albinuta Seinfeld se hotaraste ca inainte de a-si dedica intreaga viata unei singure ocupatii vrea sa exploreze lumea, iar explorand descopera… exploatarea. Albinei de catre om. O realitate inadmisibila in America procesomana a vremurilor noastre, asa ca albinuta Seinfeld da in judecata oamenii si castiga! Nemaifiind exploatate, albinutele nu trebuie sa mai munceasca, ceea ce duce la un dezastru ecologic: florile nu mai sunt polenizate etc.
 
Morala: greu de formulat in acest melanj socialist-capitalist, deci mai bine intrebati un copil, poate ei inteleg mai bine.
 
Am mers la film atrasa in primul rand de prezenta lui Jerry Seinfeld (scenariu si voce). Nu imi pare rau, pentru ca filmul merita vazut pana la urma (am ras mai mult decat la Simpsons The Movie de exemplu), dar am ramas cu cateva nelamuriri: de ce nu a facut Seinfeld mai degraba un film cu oameni, expert cum e in psihologie urbana… umana? Cum se poate indragosti o albinuta-baiat de o femeie-om? De ce aveau albinutele nevoie de automobile pentru a se deplasa, in conditiile in care stiu sa zboare?
 
De notat ca singurul copil din sala (am vazut filmul seara tarziu) – o fetita cam de 7 ani – a ras o singura data pe toata durata filmului. Scena care a reusit sa ii smulga o reactie il reprezenta pe prietenul cel mai bun al albinutei Seinfeld pe patul de spital. Nu e ceva neaparat morbid, dar nu e nici ceva hilar.


O stiti pe-aia cu "prapastia intre generatii"?

Bee Movie

SUA, 2007. Regie: Steve Hickner, Simon J. Smith.

Voci: Jerry Seinfeld, Renee Zellweger, Matthew Broderick, Patrick Warburton, John Goodman.

Durata: 90 min.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou