Mayra.ro
Timp liberCroniciPe ecranA mighty heart
Timp liberCroniciPe ecranA mighty heartA mighty heart
Pe ecran
Tot ce inseamna, in limbaj tehnic, „criza internationala” (in care au fost implicati si americani), a fost exploatata sistematic de cinematografia Hollywoodiana. Avem filme inspirate de razboaiele din Golf, razboiul din Somalia, criza rachetelor din Cuba, Pearl Harbour, Razboiul Rece s.a.m.d.
Michael Winterbottom nu e la prima reusita de gen. „Welcome to Sarajevo” (nominalizat la Palme D’Or) si „Road to Guantanamo”, sunt doua docudrame excelente semnate de regizor. Iar faptul ca avem de a face cu un regizor britanic, oarecum inca pur si neafectat de totalitatea cliseelor hollywoodiene, face ca filmele lui sa fie o doza de aer curat. (vezi: „A cock and bull story” sau genialul „24 hour party people”).
„A mighty heart” (tradus la noi, ca de obicei, extrem de imbecil prin „Speranta moare ultima”) pastreaza aerul proaspat marca Winterbottom. Inspirat de rapirea si, finalmente, de uciderea prin decapitare, a corespondentului in Karachi pentru Wall Street Journal, Daniel Pearl (Dan Futterman), filmul urmareste incercarile zadarnice, duse de sotia acestuia, Mariane Pearl (Angelina Jolie) de a-l salva din mainile rapitorilor.
Avem toate ingredientele pentru un blockbuster american si probabil asta ar fi iesit. Insa aici isi face simtita prezenta prospetimea lui Winterbottom.
Filmat in stilul documentarului, cu mici insertii dramatice, filmul nu derapeaza in comercial. Mai mult, Winterbottom construieste filmul cu discretie si evita sa fie intruziv. Niciun moment, nu ai impresia ca ar fi vorba de o exploatare tabloida a vietilor celor doi jurnalisti. Ci o relatare, aproape jurnalistica. Jurnalismul ala de calitate si profesionist, meticulos si scrupulos.
Mai mult chiar, regizorul britanic nu isi propune se faca filmul decapitarii (ceea ce ar fi fost de prost gust), ci urmareste reactii, urmareste investigatia si te introduce in disperarea ce o incearca pe sotia lui Danny, punandu-te in fata tensiunii si lasandu-te sa iti tragi singur concluziile, nedevenind moralizator nici un moment, printr-o relatare dihotomica a conceptelor de bine-rau (si arucandu-ti in fata cat de „bun” e binele – in special ala american) cum am vazut in atatea filme.
alexandruimparat
