Dragoste de comun acord

Povestea pierde prea multe nuante atunci cand se invoca un pact cu reguli fixe. Partenerii se angajeaza sa respecte anumite conditii si sa nu incalce anumite clauze. Partenerii au drepturi si obligatii.

Raportandu-se mereu la niste reguli care in timp isi pot pierde utilitatea, partenerii se trezesc uneori in rutina si uita sa mai vada spectrul cromatic care le facea relatia atat de frumoasa. Nu doar dragostea, ci si lumea din jur isi pierde culorile, asa ca sansele sunt mari sa isi caute fericirea in alte zari.

O clauza controversata a acestui acord afectiv este fidelitatea. Dar pe aceasta cum o poti defini: prin absenta sau prin prezenta anumitor gesturi? Cel mai des, prin negatii. 

Sa nu schimbi priviri sugestive cu vreun coleg atragator sau cu vreun strain misterios, intalnit pe strada, pret de o secunda. Sa refuzi o atingere tandra si fugara din partea altcuiva decat a partenerului tau oficial. Sa eviti sa admiri – chiar si pe furis, un corp frumos care ti se infatiseaza privirilor.

Fidelitatea inseamna sa nu iti lasi fantezia sa zburde libera in afara limitelor pe care ti le traseaza relatia de cuplu? Sa pastrezi ochii plecati a supunere, departe din calea tentatiilor?

Nu scenarii, nu fantezii, nu realitati virtuale – nici macar in gandurile tale cele mai profunde… Jos vorbele cu mai multe intelesuri, cele care poarta imaginatia pe culmi departate.

Contractele se citesc si printre randuri si se impune atentie la acele specificatii scrise cu litere mici pe care nimeni nu le ia in serios la inceput. Cenzurand la gramada ganduri, vorbe, senzatii – cu greu mai poti vorbi de libertate.

O alta clauza  subterana a “contractelor” este capcana posesivitatii. Este atat de usor sa ajungi sa crezi ca persoana de alaturi, cea pe care declari ca o iubesti, iti apartine, cu toate gandurile, sentimentele, visurile si dorintele sale.

In momentul in care incepem sa credem asta, fericirea devine o obligatie si libertatea o iluzie. Contractul incepe sa isi arate nemilos dintii si descoperi ca drumul parcurs alaturi de cineva devine un traseu al interdictiilor.

Oare prin multiple cenzuri se defineste o relatie stabila? Este vorba de trupul sau de sufletul persoanei pus ca miza in pactul afectiv? Primeaza latura fizica sau cea spirituala? Reusim sa pastram alaturi persoana iubita prin posesivitate, dominare sau  pretentii patrimoniale?

In complicatele conexiuni pe care le intretinem, fiecare din noi, cu cei din jur, existenta regulilor si tabuurilor permit desfasurarea aproape netulburata a relatiilor afective, insa nu toate legaturile noastre pot fi incadrate in aceleasi tipare care au functionat in alte cazuri.

In afara de posesivitate sau dominare, mai poti taia aripile iubirii si prin interdictia de a mai stabili o conectare emotionala in afara relatiei cu partenerul existent. Refuz sa cred ca ni s-a dat o putere imensa de a iubi doar pentru a ne chinui mutiland-o in portii infime.

In complicatele paienjenisuri de sentimente, nevoi egoiste si impulsuri sexuale apar si momente in care nu poti fi acuzat de injositoare urgente carnale sau pecuniare, nici macar de rataciri temporare ale mintii (pusa intotdeauna mai presus decat inima).

O relatie stabila implica anumite investitii la care cu greu suntem dispusi sa renuntam. Dar asta nu inseamna sa ne inlantuim singuri dupa gratiile unui contract semnat in graba care ne impiedica sa mai cautam, sa mai exploram, sa mai traim momente pretioase. Si nimeni nu ne poate cere asta in numele dragostei.

Cand intelegem ca nici unul dintre noi nu poate pretinde sa posede trupul sau sufletul persoanei iubite, atunci avem toate sansele la o relatie libera si completa. Daca daruim ceea ce simtim cu adevarat, putem spune ca traim, cu sau fara contractele care asteapta sa fie validate.