Visezi pentru tine

Că, oricât ai încerca, nu îţi poate eşua nimic. Că privirile celorlalţi vor fi îndreptate mereu admirativ spre tine. Că tot ce îţi doreşti, poţi realiza.

Cum te-ai simţi să trăieşti într-o poveste în care tot ce ai face ţi-ar ieşi aşa cum îţi doreşti?

Ce fel de persoană ai fi atunci?

Cum ar arăta o zi obişnuită din viaţa ta?

Rândurile următoare nu conţin răspunsuri la aceste întrebări. În schimb, le găseşti exact acolo unde le cauţi mai puţin. Înăuntrul tău. Unde sunt întrebări, există şi speranţă. Unde este imaginaţie, trebuie să fie şi optimism.

Rectific: de fapt, nu "trebuie". Este doar o chestiune de voinţă personală. Ce vrei tu, e lege pentru tine, inclusiv fericirea sau opusul ei. Optimismul şi gândirea pozitivă nu sunt obligatorii. Poţi alege oricând să fii la voia disperării, depresiei, dependenţei de alţii sau de anumite lucruri. Este alegerea ta pe care nimeni nu ţi-o poate anula.

Ce se poate întâmpla însă, este să fii tu anulat/ă: ca prezenţă, ca acceptare, ca validare socială. Cine se aseamănă, se adună, sau cel puţin aşa se zice. Dar, spune-mi tu, câte persoane posomorâte, pesimiste, negativiste, veşnic nemulţumite ai agreat până acum. Sunt persoanele de care te apropii cu drag, de a căror prezenţă te bucuri sincer, pe care le îndrăgeşti necondiţionat?

Mă gândesc profund, dar nu găsesc nici un exemplu de acest fel. În schimb, văd clar forţa de atracţie a celor care cred în strălucirea lor, de parcă ar fi permanent însoţiţi de o aură de încredere. Încredere în ei dar şi în cei din jur. Încredere că nimic rău nu li se poate întâmpla, decât dacă ei permit ca asta să se întâmple. Fie că sunt lideri sau îi urmează la rândul lor pe alţii, se exprimă şi trăiesc cum îşi doresc cu adevărat. Poţi fi printre ei.

Poţi începe ridicând ochii spre o stea. Una adevărată, culeasă din constelaţiile tale interioare de visuri şi speranţe, nu una dintre cele pe care le calci în picioare pe bulevardul Walk of Fame.

Steaua ta este înăuntrul tău şi este singura în stare să îţi întreţină reveriile. Of, dar sclipeşte atât de rece şi e atât de departe uneori… Poate nu o vei atinge niciodată, poate nu vei înţelege din ce este făcută şi la ce serveşte, poate vei visa permanent să ajungi la ea, până la sfârşitul vieţii. Oricum ar fi, urmează-i raza, nu abandona! Până la urmă, călătoria până acolo este viaţa în sine şi poate fi la fel de strălucitoare în firescul ei ca şi steaua pe care o urmezi. Simplul fapt că ştii să visezi înseamnă să captezi esenţa magică a idealului tău. Frumuseţea acestuia devine frumuseţea ta.

Priveşte-l pe Don Quijote (îţi recomand musicalul "Man of La Mancha" cu Peter O’Toole), când se agaţă cu tot sufletul  e al său vis imposibil (el are curajul să viseze până la capăt,  "…to dream the impossible dream"). Crezi că, dacă ar fi întâlnit-o cu adevărat pe Dulcineea- steaua lui îndepărtată, ar fi fost mai fericit decât era urmându-şi visul? Mulţi văd în acest personaj un etern visător, la vânătoare de cai verzi pe pereţi. Aceia sunt doar sceptici. Eternul cavaler nu s-a oprit din a-şi urma visul, din a-şi face călătoria mai frumoasă ancorându-se de un ideal şi lăsându-se dus de el.

De ce nu ai face-o şi tu? Nu lăsa nici un monstru-fictiv sau uman, nici o moară de vânt-reală sau metaforică, nu lăsa nimic să te oprească din a visa.

Ce ai face dacă ai ştii că nu poţi greşi?