O bratara meseriasa

Confuzia dintre a face si a fi este destul de raspandita, mai ales in conditiile in care societatea iti cere sa te prezinti si sa transmiti cat mai multe lucruri despre tine intr-un timp de obicei scurt. O prima impresie, o strangere de mana si o carte de vizita este tot ce se cere de la tine, pentru ca celalalt actor social sa ia o decizie in ce te priveste: “interesant” sau “neinteresant”.

Meseria este-mai mult ca oricand- o bratara de aur, aproape la propriu, pentru ca trebuie sa raspandeasca o aura pozitiva in jurul tau. Sa ii faca pe cei cu care interactionezi sa deschida urechile, sa le atraga privirea  si eventual, sa le lateasca pe fata un zambet binevoitor.

Asa se face ca, in batalia formelor fara fond se inregistreaza o noua victorie,  din pacate tot in tabara formelor. Pentru ca multi tineri aflati azi la inceput de drum mizeaza pe imaginea care seduce, chiar daca nu este sustinuta de un fond solid (cunostinte, experienta, dorinta de evolutie profesionala).

Meserii la moda si diverse curente pe piata profesionala au existat dintotdeauna. Azi nu mai este trendy sa fii inginer- nu mai primesti la pachet acel statut social care deschidea usile, dar poti sa fii  manager, informatician, avocat, consultant etc. Insa gasim in jur tot mai putini oameni care fac cu drag ceva ce li se potriveste.  

Tot mai putini sunt astazi implicati in meserii care ii reprezinta cu adevarat. Chiar si cei mai talentati dintre noi, cei mai  pasionati, ajung sa sucombe in fata principiului “daca nu iese banul, nu are rost”. Incetul cu incetul, generatiile care vin din urma isi modeleaza alegerile dupa exemplele pragmatice pe care le oferim.

Stiu artisti care isi ucid creativitatea in meserii lipsite de orice stimulare pentru ei. Stiu oameni care se mint singuri ca meseria este doar o ocupatie, chiar daca le consuma o mare parte din viata. Imi pare rau sa vad cum se rateaza acele insusiri pe care le-am primit, acei talanti pe care ii ingropam, in loc sa le dam adevarata valoare si  sa ii sporim.

Si inca un lucru important pe care pragmatismul il mananca cu fulgi cu tot este satisfactia personala. Ne inselam amarnic atunci cand alegem meseria cu capul si lasam inima afara din ecuatie. Din egoismul de a castiga doar un salariu, pierdem un aspect esential: adevarata multumire izvoraste si din multumirea celor cu care ti-ai impartit darurile.