Martisor

Si atunci cine suntem noi sa dam raspunsuri simple la intrebari grele?

Suntem femei.

Ca si in snurul martisorului, albul puritatii se impleteste cu rosul pasiunii. Blande si supuse, ca niste ingeri, sau demoniace si razvratite, greu de cucerit sau sturlubatice, starnind pasiuni si smulgand inimi, semanand ura, dar deschizand poarta Vietii- un manunchi de contradictii se aduna in descrierea femeii.

Admirate, pretuite, dorite, invidiate, urate, dispretuite- sunt toate dimensiuni feminine care ne pot caracteriza intr-un moment trecator sau pentru toata viata.

Oricata atractie am exercita, oricat de ravnite ne-ar fi secretele, suntem deopotriva cand vine vorba de sentimente. Cu toate ne dorim sa fim descoperite si intelese de cei pe care ii alegem, sau macar sa va vedem ca nu va lasati intimidati de atat de mult vehiculatul mister feminin.

Pana la urma, in ce consta eternul feminin? Ce au femeile in zestrea lor genetica si barbatii nu pot intelege? Sa fie vorba de lucruri atat de intangibile, invizibile, cu neputinta de exprimat, care scapa printre degete ca un abur de primavara?

Spunea frumos un prieten filozof, ca poate esenta feminitatii consta in daruire, in toate sensurile posibile ale cuvantului si ale actului deopotriva. Sa fie scris in sufletul femeii misteriosul dar de a se deschide, precum floarea in fata soarelui, cu tot ce are si cu tot ce este?

Dar este exclusiv un atribut al femeii, ma intreb, instinctul de a (se) oferi? Inseamna asta ca nu exista si un etern masculin? Cate dintre femei, leganate de magia create in jurul dimensiunilor specific feminine, nu se culca pe-o ureche, ignorand sa-l descopere pe Celalalt? Poate ca mai multe eforturi in acest sens, mai multa atentie pentru marile intrebari care ne framanta si ne influenteaza relatiile, ne-ar teleporta intr-o lume mai apropiata de firescul fiintei.