De ce nu privesc la televizor

Jurnalistii cu ochii pe oferte generoase de la trusturi internationale conduse de dubiosi nationali, continuau sa fabrice pe banda stiri. Crimele, sinuciderile, violurile – primele in top, nu mai miscau pe nimeni. Ne miram in schimb, cu totii, cum se facea, ca in tara asta nu mai auzeai nimic de bine. De unde era sa banuim noi ca in laboratoarele puterii specialistii lucrau la inducerea unui sentiment de anxietate iar afaceristii – la un plan de marketing pentru produse contra anxietatii moderne. Intre timp, tupeistii fara pereche ai politicii si afacerilor romanesti isi puteau vedea nestingheriti de treaba. Eu, cetateanul, eram oricum imobilizat in fata cutiei cu povesti nemuritoare. De buna voie si nesilita de nimeni imi omoram timpul si sinapsele pe canapea, in cautarea unei lumi mai bune, mai colorata si mai atragatoare, care nu exista nici macar la televizor, ci in mintea mea.

De ce nu privesc nici in ziua de azi la televizor? Lucrurile nu s-au schimbat prea tare, tara colcaie de nenorociri, de falsi salvatori si de idoli pop, de filme americane si de cultura de import in general. Profesionalismul si obiectivitatea sunt inca doi termeni care lipsesc din manualul jurnalistului mediu, cel care isi ofera serviciile stapanului cel mai generos. Realitatea nu inseamna nimic in fata unor cifre care pot sa le acopere lunar nevoile, ci se construieste in studiouri, in spatele sticlei care nu ofera transparenta, doar iluzie. De manipulare nu am scapat si probabil nu vom scapa in veci, cat vor dainui interesele si grupurile lor. Gandirea critica nu se invata inca in scoli, pentru ca o masa dezorientata, dar hranita cu televizor, este mai ieftin de intretinut si de condus decat una care gandeste cu propria sa gandire.

Multumesc frumos, iluzii pot sa-mi construiesc si singura, de ce ar trebui sa platesc pentru ele, nu doar cu cardul, dar si cu timpul meu? Cine imi acopera daunele produse sinapselor neuronale? “

-fragment dintr-o marturie fictiva a unui cetatean al viitorului-