10 ganduri despre culori

Drumul spre centru

10 ganduri despre culori

Tie ce ganduri despre culori iti trec rapid prin minte precum niste marfare? Iata mie unde-mi sare gandul cand e vorba de culori…

1. Cand ma gandesc la viata, ma gandesc la culori. La zambetul unui roz sau la intensitatea senzuala a rosului, la un verde ce te apropie de natura sau la un albastru ca in cartile de colorat. Albul pur de frisca irezistibila sau negrul clasic al rochiei cu fermoar.
 
2. Limbajul inimii sta in culoare. Culoarea sentimentelor atasate trairilor si cea a obiectelor anexate zilelor. Cand esti trista Mayra, vezi totul in gri, cand porti accesoriul unui ras esti toata lumina unui galben.
 
3. Sigur ca sunt studii care iti ghicesc personalitatea dupa culoarea preferata, dar pana la urma e vorba de alegere. Alegi si iti place probabil, sa fii intr-un fel si sa-ti decorezi sufletul cu tuse de care si tu uneori te intrebi: dar pe asta cum de am ales-o? Cum de a venit in viata mea? Exact ca si o rochie de care dai in dressing intamplator: parca va cunoasteti din priviri si totusi nu v-ati schimbat niciun cuvant, nici macar din politete.
 
4. E vorba de joaca pana la urma. Sa dai din podul prejudecatilor cate un cufar pe care scrie: mie nu-mi sta bine cu mov sau doar cu bleu imi sta bine.
 
5. Eu cred ca iti sta bine cu multe. Si mai ales cu acea atitudine de care tot citesti cand iti scufunzi inceputul de zi intr-o ceasca de cafea. Stiu ca e la moda sa fii pozitiv, dar moda e ceva trecator. Cu stilul de viata al visatorului si al increderii in tine poti fi mai mult: poti fi in tendinte mereu, fara sa pari ridicola sau conservatoare.

6. Imi plac vibratiile culorilor, modul cum pulseaza direct in suflet, cum isi scriu povestea si noi o purtam prin lume, in lung si in lat, fara a plati drepturi de autor.

7. Nu exista conduita a culorilor, asa cum nu exista una a personalitatilor, e vorba doar de libertatea de a fi. Stiu ca suna simplu. Surpriza este ca…asa e. E simplu. Sa nu ne cenzuram dupa tinute safe care ne ascund perfect in ungherul neluminos al petrecerii sau mai rau al vietii.

8. Pana si visele au pe eticheta lor un procent insemnat de culoare…si mentiunea ca visele se spala doar cu apa rece a diminetii.

9. Cand iubesti cauti in trandafirii primiti culoarea dorintelor tale, cand esti mama vezi peste tot albastru sau roz, cand erai scolarita zareai in purcelusii de cerneala personaje imaginare.

10. Imi imbrac intotdeauna ultimul gand (din ziua x, pe tema y) in haine cu un numar mai mare, ca sa aiba loc generos de ajustari, pentru ca in fond nu e nicio regula, niciun semn care sa-ti dicteze la stanga sau la dreapta, ci doar bucuria de a savura constient noi momente colorate.  

 

Forum Mayra: "Ganduri despre culori".



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou