Note despre stil

Sesiuni de stil

Note despre stil

“Stilul nu este niciodata demodat” era motto-ul folosit de creatoarea franceza Coco Chanel, la cateva secole dupa afirmatia lui Buffon, care ne-a lasat unul dintre cele mai celebre citate: “Stilul este omul insusi”.

Stilul este un concept pe care il folosesc  foarte multi, dar il inteleg extrem de putini. Face parte din acea inselatoare categorie care iti da impresia ca stii dintotdeauna despre ce este vorba, fara insa a-i putea da o definitie exhaustiva.

Dificultatea de a-l prinde in granitele unei astfel de definitii se datoreaza si caracterului sau flexibil, usurintei de a migra in diverse domenii, aplicat atat pe lucruri cat si pe persoane.

O clarificare vine din partea creatorului de jocuri video Dino Dini, care sugera ca orice forma de creatie/a creatiei, incepand de la designul unui scaun pana la felul in care ne planificam si ne construim vietile, este supusa unui anumit stil. Asadar, stilul se regaseste cam in tot ce facem, fie ca ne pricepem sau nu sa il constientizam.

Putini dintre noi se dezvaluie sincer in fata celorlati. Insa, de multe ori nici nu e nevoie sa ceri fatis adevarul, pentru ca stilul scoate personalitatea la iveala, fara prea multe fasoane.

Pentru unii, stilul este innascut, practicandu-l la fel de natural precum respiratia. Vedete, artisti, creatori de moda sau persoane anonime declara ca, in construirea stilului, nu sunt constiente de alegerile facute,  ele fiind pur si simplu instinctive, o parte a sentimentului ca “asa e potrivit”.

Altii se chinuie sa il invete, din manuale sau cu ajutorul expertilor, cu consilieri de imagine sau cu creatori de brand. Asemeni  unui produs promovat prin marketing, persoana se poate supune unei campanii de re-branding,  de construire a unei imagini noi, de conturare si subliniere a anumitor calitati. Responsabilitatea de a defini stilul este pasata altcuiva.

 



Tag-uri: ,

feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou