Parfum de femeie

Cosmetica

Parfum de femeie

Cel mai mult iubesc pe lumea asta să-mi ofer din când în când momente de bucurie sinceră: un pahar de apă rece la umbra unui copac, într-o zi călduroasă de vară, câteva ore de “rien à faire” într-o cadă cu apă cu tot felul de arome şi uleiuri esenţiale.

Un pui de somn în mijlocul zilei, discuţii îndelungi (a se citi monologuri – n-am înnebunit complet!) cu gângănile din curte sau porumbeii care vin la geamul meu dimineaţa. Timpul se suspendă în acele momente, iar sufletul meu este scufundat în lumină.

Dar clipele mele cele mai plăcute sunt cele legate de miros: aroma de cafea proaspătă, mirosul New York-ului sau aroma de macarons din La Duré, aroma ierbii proaspăt cosite şi… parfumurile. Să nu uităm parfumurile. Ori de câte ori plec la Paris ador să-mi cumpăr câte un parfum. Sau măcar să prospectez piaţa, să văd ce a mai apărut nou. Nu mă întrebaţi de ce tocmai la Paris. În capul meu, Parisul e legat de parfumuri. Dacă ar fi să asociez unul dintre cele 5 simţuri Parisului, acesta ar fi fără îndoală, cel olfactiv.

Prietena mea Yvonne, cu care am cutreierat parfumeriile din Marais de 5 ani de când ne cunoaştem, m-a învăţat cum să-mi aleg parfumul şi cum să-l port. Ţi le împărtăşesc şi ţie.

"Parfumul e ca bărbatul", nu oboseşte să-mi spună Yvonne, ori de câte ori are ocazia. Odată găsit, foloseşte-l ani de zile, dacă  nu o viaţă. Aşa că nu te grăbi. Caută, până vei găsi ce-ţi place.

Nu testa mai mult de trei parfumuri pe zi.
 
Ia cu tine câteva boabe de cafea într-un săculeţ de pânză. Când simţi că nasul tău a luat-o razna, miroase boabele de cafea. Astfel, vei neutraliza mirosurile.

Parfumează testerele un pic şi notează într-un capăt numele parfumului. Lasă-l să se usuce în geantă sau în buzunar, ca să laşi mirosul să se dezvolte. Miroase-l periodic să vezi cum evoluează. Dacă îţi place în continuare, întoarce-te la magazine, testează-l direct pe piele si cere un sample gratuit. Ia-l acasă si dă-te cu el. Dacă te încântă şi acum, ia-l!

Cel mai bine e să-l aplici pe pielea umedă. Rezistă tentaţiei de a freca încheieturile mâinilor, una de alta. Nu faci decât să striveşti aromele. Apa de toaletă trebuie să o aplici în palmă şi apoi să te masezi uşor pe braţe, picioare şi pântec cu ea. Dacă ai o întâlnire, parfumează-ţi interiorul coatelor şi încheieturilor mâinilor şi gâtul. Nu aplica în spatele urechii, pentru că glandele sebacee pot modifica mirosul într-unul neplăcut. Poţi să-l mai aplici pe gleznă, interiorul genunchilor şi buric. Căldura trupului tău va difuza minunat aroma parfumului în jur.

Păstrează parfumul în cutia de carton originală şi departe de de orice sursă de lumină.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou