Sarbatoarea zilei, 19 febr.

Azi in istorie

Sarbatoarea zilei, 19 febr.
  • 1866: A apărut lucrarea cercetătorului Gregor Mendel Cercetări asupra plantelor hibride, în care sunt formulate legile fundamentale ale eredității (legile lui Mendel)
  • 1878: A fost semnat Tratatul de pace ruso–turc de la San Stefano, care încheia războiul ruso–turc, recunoștea independența României, dar sacrifica Dobrogea, care era cedată Rusiei, iar aceasta își rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei detașată la 1856.
  • 1936: S-a nascut Marin Sorescu, poet, dramaturg, eseist, Ministru al Culturii si membru al Academiei Romane;
  • 1939: S-a nascut Irina Loghin, cantareata romanca;
  • 1964: România a fost desemnată, împreună cu alte state, să facă parte din Comisia specială a ONU, însărcinată cu elaborarea principiilor de drept internațional referitoare la relațiile prietenești de cooperare între state.
  • 1970: S-a desfășurat, la București, adunarea generală de constituire a Academiei de Științe Sociale și Politice. Președinte de onoare al Academiei a fost ales șeful statului, Nicolae Ceaușescu
  • 1982: S-a nascut Vitas, cantaret, compozitor, poet, dansator si actor rus
  • 1990: S-a înființat Uniunea Teatrală din România (UNITER). Primul președinte a fost actorul Ion Caramitru.
  • 2005: Cel mai mare cinematograf din sud-estul Europei, Movieplex, s-a deschis în complexul comercial Plaza România din București.


feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou