Supravietuieste la birou dupa o despartire
In doi
Despartirile sunt extrem de dureroase, mai ales daca a doua zi trebuie sa te duci la birou si sa fii o prezenta agreabila cu un zambet incantator. Pentru a supravietui de la 09.00 la 17.00, ti-am pregatit cateva sfaturi, care te vor ajuta sa treci cu brio peste prima zi in care esti single din nou.
Dupa ce ai pierdut o noapte intreaga certandu-te cu acum fostul tau iubit, ultimul lucru pe care ti-l doresti e sa te vezi cu seful si colegii.
Chiar daca ai vrea sa amani intalnirile importante, sa nu mai raspunzi in veci la e-mail-uri si telefoane, nu prea poti sa iti neglijezi slujba. Asa ca trebuie sa iti iei "fata" vesela si sa pleci la birou.
O data ajunsa incearca sa te ocupi de toate proiectele aflate in lucru si sa te gandesti cat mai putin la fosta ta relatie.
Pentru a ne asigura ca esti in regula, ti-am pregatit un set de prim ajutor de sfaturi si must-do-uri. Succes!
1. Nu iti lua concediu
Poate suna ispititor: cateva zile libere in care sa iti pui ordine in ganduri si sentimente. Fals! Nu vei reusi decat sa te rupi din ritm si sa te aglomerezi cu sarcini pe care nu le duci la bun sfarsit.
Ce-i de facut? Fa un dus lung, alege haine lejere, machiaza-te cat mai natural si ajungi la prima ora la birou. Ar fi bine sa ajungi prima, pentru a nu risca intalnirea cu colegii de la alte departamente.