Will.i.am de la BEP joaca in X-Men
Event
Cantaretul Will.i.am de la Black Eyed Peas debuteaza ca actor in filmul “X-Men Origins: Wolverine”, un spin-off inspirat din franciza de succes cu mutanti produsa de 20th Century Fox, care urmeaza sa fie lansat pe 1 mai 2009.
Filmul il va avea ca personaj principal pe mutantul Wolverine, interpretat de actorul Hugh Jackman, iar actiunea este plasata cu 17 ani inainte de lungmetrajele "X-Men".
Filmul este regizat de Gavin Hood ("Tsotsi") si in el vor aparea o parte din mutantii celebri ai seriei, dar si multe personaje noi.
Will.i.am va interpreta personajul Wraith, un mutant care poate deveni transparent.
20th Century Fox va lansa filmul la nivel mondial pe 1 mai 2009. Primul sfarsit de saptamana al lunii mai este considerat de specialisti cel mai lucrativ al intregului an.
Cele trei filme din seria "X-Men" au avut incasari totale de 1 miliard de dolari. 20th Century Fox a mai anuntat un spin-off al seriei "X-Men", care va prezenta si povestea personajului Magneto.