Frumusete cu fisuri

Banuia oare Oscar Wilde in secolul sau cata influenta va avea povestea lui Dorian Gray in lumea moderna? In afara de obligatia de a arata impecabil cu orice pret, s-a dezvoltat si o tendinta ultra-critica la adresa propriei persoane si la a celorlalti, culminand cu o haituire bolnavicioasa a defectelor.

Priveam fascinata colectia pentru toamna 2006 a lui Elie Saab. Rochii uluitoare, materiale senzationale, croieli impecabile, stralucire si mister bine dozate. Fetele manechinelor,undeva mai in umbra, lasau toaletele in rol de dive. Fascinatia a palit cand am observat detalii precum, intr-o fluturare neglijenta a fustei, piciorul unui manechin. Ceasul a batut nemilos ora 12 si dintr-odata pantoful Cenusaresei a esuat sa mai ascunda pielea crapata a acesteia…

Niste crapaturi pe o piele uscata si neingrijita nu sunt capat de lume, asta e doar unul dintre micile necazuri cotidiene ale unei femei obisnuite. Din pacate, aceasta femeie se uita cu invidie la supra-femeia de pe podium, presupunand ca aceasta creatura intruchipeaza insasi frumusetea. Aceasta femeie obisnuita nu poate sa accepte ca preoteasa din templul frumusetii poate avea pielea brazdata de crapaturi.

Revistele sunt pline de sfaturi practice despre cum sa mimezi un ten perfect, daca natura nu te-a inzestrat cu unul autentic. Farmaciile de prestigiu dar si tarabele de pe strazi ofera produse miraculoase pentru inlaturat ridurile, celulita, stresul, matreata etc! Nu o compatimesc pe fata de pe podium, cu siguranta poate folosi un tratament pentru piele, daca doreste.

E trist insa ce se intampla de cealalta parte a sticlei sau copertilor glossy. Ma simt prost de cate ori mananc o prajitura, cand imi iese un cos sau un fir de par pe picior. Acestea sunt tiparele de care ne lasam ghidate: sa ne uitam salivand dupa preotesele modei trimise in fata noastra de profetii designului. Sa credem ca nu putem fi niciodata la inaltimea lor, dar sa fim dispuse sa facem toate sacrificiile pentru a ajunge acolo.  

Cred ca de prea multe ori ne-am lasat orbite de stralucirea unui podium, a unui nume, a unor blitzuri care scalda in lumini artificiale produsele prezentate pe catwalk. Am omis prea mult sa vedem venele umflate ale picioarelor, urma de la sutien pe o piele insuficient hidratata sau pur si simplu niste puncte negre pe o fata de manechin. Am pastrat pe piedestal niste fiinte umane perfect obisnuite care ne depasesc prin aproximativ 20 cm in plus si printr-o atitudine diferita.

Ma bucur sincer gandindu-ma ca eu chiar stiu cateva persoane din viata reala care pot oricand sa arate un picior atragator sau un spate devastator de frumos sau un ten natural de poveste.

Ma astept ca perfectiunea ce striga la mine din Olimpul modei sa nu aiba fisuri, indiferent ca e vorba de un calcai sau de un stil de viata. Industria frumusetii trateaza perfectiunea precum un produs- nu mai vreau sa fac parte din tagma cumparatorilor!

Nu mai vreau sloganuri stralucitoare predicate de la amvonul televiziunii. Unde este realitatea? La noi sau la ei? Cine creeaza ideea de perfectiune – vanzatorii de iluzii sau cumparatorii de vise?  

Cumparatoarele ce se straduiesc sa atinga perfectiunea se pot apropia de ea mai mult chiar decat preotesele modei si perfectiunii. Doar ca prea putine ne putem lepada de zeii falsi si credem in continuare fara sa cercetam.

Statuile trebuie sa cada de pe piedestal, nu mai tarziu decat acum. In caz contrar, urmasele noastre vor primi mostenire aceleasi oglinzi strambe in care se reflecta o frumusete fara fisuri.