La Milano, cu un metrosexual

Dario este metrosexual, un dandy spilcuit, căutat, snob, pretenţios, selectiv. Îi place să fie la patru ace şi consideră că merită ce e mai bun pe lumea asta: tratamente faciale la cele mai bune spa-uri din Europa ("noile tratamente saythai body glow sunt deliziose!"), micul dejun în cafenele de lux, cina pe malul mării în Atena sau în Marais, la Paris.

Ciorapii nu pot fi decât din mătase, costumele şi pantofi trebuie făcuţi la comandă, batistele de unică folosinţă sunt vulgare, barba "di quatro giorni" este o invenţie a celor care se dau metrosexuali şi de fapt nu sunt.

Aşa că, sunt sigură, mă aşteaptă o după-amiază "Milano vero": fashionişti, locuri foarte "in", o seară strălucitoare şi "frizzante" ca un pahar de Dom Perignon.

Cu un sfert de oră mai târziu decât ora la care stabilisem să ne întâlnim apare şi Dario. E neschimbat. Ten bronzat, păr aranjat cu o cărare perfectă într-o parte (Dumnezeule, cred că a stat ore în şir în oglindă ca să arate aşa!), pantaloni cu pense Comme des Garçons, bluzon Headhood (e foarte "in" acum, desigur!) şi pantofi Adidas 1978, cumpăraţi de la Retro Adidas din Berlin.

Mă apropii de el, îl îmbrăţişez şi o aromă de mare mă învăluie, amintindu-mi de ritmurile acvatice de pe plaja din Careyes. Îmi spune nonşalant că a trebuit să meargă înainte la bărbier (într-un barber shop cu decoruri din marmură verde de Carrera şi un candelabru decadent din sticlă de Murano, unde altundeva?!).

Doar nu putea să meargă la shopping pe Via della Spiga AŞA! Mai târziu l-am întrebat ce parfum poartă şi mi-a spus că e unul natural, de verbină, manufacturat într-o mânăstire din apropierea Perugiei.

"Trebuie să fim ecolo, cara!". Mă ia de braţ şi începe să-mi povestească "molto allegro" despre petrecerea la care fusese cu o seară înainte. Intrăm împreună într-un "event shop" (cum ii spune Dario) al unei prietene apropiate, Carla Sozzani.

Din prima clipă, m-am simţit ca Alice în Ţara Minunilor. Am avut senzaţia că am depăşit limita materială a unei reviste şi tot ceea ce imaginam în timp ce "citeam" devenea tangibil. Întreaga arhitectură era o revistă a unui magazin, unde paginile devin rafturi, iar cititorii clienţi.

La parter am descoperit "articole" de îmbrăcăminte care compuneau editorialul de fashion al ediţiei toamnă-iarnă, la primul etaj era o mică galerie de artă care expunea lucrări ale lui David LaChapelle şi Helmut Newton. La următorul etaj era rubrica de life style al magazinului de pe Corso Como: o librărie, un magazin de muzică şi un café frecventat de întreaga industrie de modă milaneză.

Plimbându-mă prin magazin, am înţeles ce înseamnă "event shop": catedrala sublimă a consumului în care talentul arhitecţilor de prima mână întâlneşte viziunea designerilor care fac istoria în capitala modei.

Am ieşit din magazinul Carlei, ştiind sigur că o voi reîntâlni la Aperitivo Tocqueville, ultimul acord din după-amiaza mea la Milano. Ne-am urcat într-un taxi condus de un "gondoliere" citadin, cu ten meridional şi voce de tenor. Nu ne-a cântat "O sole mio" dar ne-a condus la destinaţie pe un traseu parcă inventat de el (ca un labirint de străzi din care nici o Ariadna nu ne-ar mai fi adus pe drumul cel bun).

Pe Via Mercadante, energie de "happy hour". Toată lumea bună din Milano se grăbea să intre în barul Tocquville, la un "aperitivo". Dario îmi spune cât de "in" este ca în fiecare seară să vii la Toqueville împreună cu prietenii apropiaţi, să bei un "aperitivo" (şi la Milano, cel mai căutat aperitiv este un pahar de vin alb, sec, mai ales Chianti) şi apoi să faci planuri pentru restul serii: clubbing, teatru, cinema sau un restaurant "downtown"?