Calatoreste inteligent! Ce sa faci/ sa NU faci in vacanta!

Travel Chic

Calatoreste inteligent! Ce sa faci/ sa NU faci in vacanta!

Chiar daca a venit toamna, asta nu inseamna ca renuntam la vacante, la city-break-uri sau la mici calatorii de placere sau in interes de serviciu. Din pacate, pe drumurile lumii se intampla de multe ori sa ne simtim in nesiguranta, sa fim jefuiti sau… mai rau. Evenimentele nefericite petrecute chiar in tara noastra ne fac mai responsabili si mai atenti atunci cand mergem in tari necunoscute, pe aeroporturi mari, in zone ale lumii indepartate. Desi nu recomand nimanui sa fie excesiv de neincrezator sau paranoic, un plus de atentie, de realism si de constientizare a problemelor care pot apare este necesar. Haideti sa vedem cum ar trebui sa calatoresti inteligent, ce sa faci si ce sa nu faci in vacanta!

Calatoreste inteligent! Ce sa faci/ sa NU faci in vacanta!

1. Indiferent cat de repede trebuie sa pleci in calatorie/vacanta citeste putin despre noua ta destinatie. Intereseaza-te ce si cum se intampla pe aeroportul pe care vei ateriza. Nu lasa totul la voia intamplarii si nu spune niciodata “voi vedea la fata locului!”. Uneori aeroporturile sunt mai aglomerate si mai mari decat ne imaginam noi, situatiile in care ne aflam pot deveni dificile, iar de aici si pana la pierderea concentrarii nu este decat un pas. Citeste! Studiaza! Macar cateva ore!

2. Cere intotdeauna transport inclus. De la agentia de turism, de la birou, de la hotel. Este cea mai simpla metoda pentru a nu avea batai de cap. Roaga-i sa te astepte in aeroport si nu in afara acestuia. Daca nu au acest serviciu (macar contra cost!), atunci roaga pe cineva sa-ti cheme un taxi special pentru tine, cu preturi normale, de oras.

3. Nu te urca in masini cu necunoscuti, nu imparti un taxi/hotel cu persoane pe care le-ai cunoscut in avion/aeroport, nu te lasa indrumat spre autobuz, tren sau alte destinatii. Incearca sa-ti gasesti singur drumul. In aeroporturile din lumea intreaga, informatiile sunt detaliate si relativ usor afli toate informatiile de care ai nevoie.

4. Daca vrei sa stii ceva urgent, nu intreba strainii din drumul tau. Cere informatii la o persoana oficiala – la un birou din aeroport, la un agent de paza, chiar si la un ingrijitor. Este mai sigur decat sa te lasi acostata de oameni “binevoitori”.

5. Daca esti inconjurata de taximetristi, agenti de turism (falsi, de multe ori), oameni care iti propun cazare, viza, masina, tren, autobuz – nu te lasa impresionata. Treci mai departe si ignora-i. Este cea mai buna metoda. Nici macar zambetul nu ajuta!

6. Iti recomand calduros sa iei transportul in comun din aeroport. Majoritatea aeroporturilor lumii sunt dotate cu site-uri, de unde poti afla foarte usor ce si cum circula, cat costa si unde au statiile. Daca vei cunoaste aceste informatii, totul va fi relativ mai usor. Exista in multe locuri si transport de noapte. Daca nu, urmeaza pasul 2, fara discutii. Nu poti circula noaptea, intr-o tara straina, intr-un taxi luat la intamplate, oricat de curajoasa te-ai crede si oricat de civilizata ar fi tara respectiva.

7. Daca totusi vrei sa iei un taxi, pentru ca ti se pare comod si ieftin (NU E!), intereseaza-te de acasa de numerele de telefon ale unor firme din orasul respectiv si da un telefon. In general, in aeroporturi exista foarte multi “pirati”, cred ca stii la ce ma refer. Afla ce distanta este intre aeroport si oras, in ce directie trebuie sa mergi si invata cateva cuvinte in limba respectiva. Siguranta in propria persoana ajuta foarte mult! Daca cei pusi pe “fapte mari” vad ca esti sigura pe tine, ca te descurci si stii cum stau treburile te vor ocoli!

8. Nu te lasa dusa la agentii de turism, hoteluri fake/in oglinda (exista in unele zone ale lumii hoteluri clonate dupa altele care apar in site-urile oficiale), la bazaruri, magazine si in alte locuri “speciale”. Spune ca esti asteptata si ca vrei sa ajungi cat mai repede la destinatie. Linistita, calma, zambitoare si rece!

9. Lasa intotdeauna o posibilitate de contact. Cei de acasa sau o persoana de incredere trebuie sa stie in permanenta unde te afli si cu cine. Este foarte important, desi poate parea destul de greu de realizat – da un sms, stabileste un cod, inventeaza o metoda.

10. Incearca sa te comporti ca localnicii intr-o tara straina. Copiaza-le obiceiurile. Vorbeste ca ei, mananca, mergi, reactioneaza ca ei. Este mai simplu pentru toata lumea.

Si inca o data, fa-ti temele de acasa. Nu pleca in necunoscut! Un minim de cunostinte te poate scoate din situatii dramatice. Insa nu deveni agasanta si tematoare. Nu toti oamenii din jurul tau sunt periculosi. Fii senina si stapana pe situatie!



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou