Buna dimineaţa, Bucureşti!

Travel Chic

Buna dimineaţa, Bucureşti!

Am auzit odinioară un interviu cu doi actori, care povesteau despre Bucureştiul lor de dimineaţă, devreme. Îşi aminteau mirosul de Calea Victoriei spălată proaspăt, de maşinile cu apă, de aroma teilor înfloriţi din parcul Ioanid şi de zâmbetele pline ale ţigăncilor florărese.

Ascultându-i, mi-am reamintit cât de frumos este Bucureştiul dimineaţa. Dacă vi se întâmplă să aveţi o dimineaţă liberă în oraş, bucuraţi-vă de ea din plin.

Café&Latte

Începeţi ziua cu o cafea aromată, vorbită cu un prieten apropiat pe terasa Café&Latte. E o cafeterie aflată chiar în vecinătatea parcului Cişmigiu, pe Schitu Măgureanu nr. 35. Aici am gustat cele mai delicioase prăjituri din oraş. Aşa că dacă vă plac dulciurile pentru micul dejun, acompaniaţi cafeaua cu o tartă cu căpşune proaspete.

Croissant de Paris

Dacă Cişmigiul este departe de dvs., pe strada Mihai Eminescu, chiar la intersecţia cu Tunari, s-a află "Croissant de Paris", unde espresso-ul este foarte bun şi merge de minune cu un croissant.

Reine Astrid

Pentru amatorii de ceai, există "Reine Astrid", un bar aflat pe 1 Mai, în gangul dinaintea magazinului MegaImage, cum vii dinspre Guvern.

Lipscani

După prospeţimea unei cafele, continuaţi-vă dimineaţa redescoperind Bucureştiul vechi.

Dacă nu sunteţi prea departe, bucuraţi-vă de aerul de dimineaţă al Lipscanilor, vechiul centru comercial al oraşului despre care la sfârşitul secolului XIX, un călător austriac spunea că este "cea mai frumoasa şi mai veselă stradă din Bucureşti".

Şi dacă tot sunteţi în zonă, vă provoc la un joc…Ridicaţi ochii sus, către acoperişuri, plimbaţi-vă "la înălţime" şi minunaţi-vă de acest spectacol architectural atât de eclectic cu balcoane baroce, faţade clasice şi decoraţii renascentiste.

Intraţi în micile prăvălii de pe Gabroveni, Şelari sau Blănari unde se ascund adevărate comori de ceramică, sticlă, ţesături sau sculpturi din lemn. Staţi de vorbă cu negustorii şi vă vor spune tot despre povestea şi secretele chilipirurilor de pe tejgheaua lor.

Curtea Veche

La Curtea Veche, vă puteţi întâlni cu artişti tineri şi bătrâni deopotrivă, să-i vedeţi la lucru şi să le admiraţi lucrările, iar în Curtea Sticlarilor aveţi intrare liberă la un spectacol inedit: povestea transparentă şi fierbinte a sticlei…

Calea Victoriei

Ieşiti din Lipscani pe Calea Victoriei şi pregătiţi-vă de prânz cu o promenadă prin inima Bucureştiului, pe bulevardul care încă de la începutul secolului 19, semnifică cel mai bine ambiţiile europene ale oraşului cu ale sale hoteluri somptuoase, magazine de lux şi restaurante îmbietoare.

Muzeul Naţional de Istorie

Vizitaţi Muzeul Naţional de Istorie a României, una dintre cele mai frumoase clădiri în stil neo-clasic ale Bucureştilor şi descoperiţi emoţia şi povestea colecţiilor de patrimoniu expuse aici: obiecte de arheologie, numismatică, cărţi vechi şi timbre.

Şi până în ora prânzului, aveţi timp să treceţi şi pe lângă Palatul CEC (a cărui piatra fundamentală a fost pusă în 1897, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta), să admiraţi "Palatul Telefoanelor", un veritabil "zgârie-nori" construit în anii ’30 după aceeaşi tehnologie ca blocurile din Manhattan, apoi intraţi la Muzeul de Artă al României (fostul Palat Regal).

La Strada

Vi s-a făcut foame, nu? Terasa "La Strada" de la Hilton este puţin mai sus, pe aceeaşi stradă. Intraţi, comandaţi orice specialitate la grătar, un vin românesc şi pregătiţi-vă pentru o după-amiază la fel de specială ca şi Bucureştiul, dimineaţa. Poftă bună!



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou