Eu gosto de Lisboa!

Pe măsură ce taxiul înaintează în inima Lisabonei, în faţa ochilor mei se desfaşoară clădiri în renovare, străzi închise pentru refacere, staţii de metrou în reparaţie. Taximetristul, amabil, îmi spune că e cel mai bine să-mi petrec timpul în Bairro Alto. Sunt zeci de baruri îngrămădite unele în altele şi noaptea e prea scurtă ca să apuci să le vezi pe toate. Ajung în sfârşit la hotel.

Palacio Belmonte. O clădire veche, din secolul 15. Mi l-a recomandat un amic care e arhitect şi a locuit mai bine de 6 ani în Lisabona. Avea dreptate. E într-adevăr frumos. Suita mea este foarte…. opulentă. Mă simt o Marie Antoinette în variantă Coppolla (fiica, nu tatăl), cu converşi în picioare şi fredonând "Aphrodisiac" al celor de la Bow Wow Wow.

Mă duc să mă întâlnesc cu Jorge, un tip pe care l-am cunoscut pe net. E fotograf. Ne-am văzut prima dată în Bucureşti. M-a contactat pe couchsurfing, întrebându-mă dacă aş avea timp să-i arăt orasul. Iată-ne acum, pe punctul de a ne vedea din nou, dar cu rolurile schimbate. De data asta, el va fi ghidul meu prin Lisabona.

Mi-a sugerat să ne întâlnim la Lisboa Regency Chiado, pe terasă. "La amurg, de-aici se vede cel mai frumos oraşul", mi-a spus el. Într-adevăr, peisajul este fantastic! Jorge comandă un vinho verde si ceva de mâncare. N-am înţeles nimic, dar m-a asigurat zâmbind că o să-mi placă. Încerc să inspir cât mai mult din atmosfera din jur, în timp ce Jorge îmi povesteşte despre oraş şi istoria lui.

Nu am reţinut mare lucru. Eram mult mai preocupată de emoţiile care îmi năvăleau în cap şi suflet. E frumos! Şi oraşul. Şi Jorge! Din când în când îmi ajung la ureche cuvinte, frânturi de frază de-ale lui: Salazar, dictatură, fascism, regimul socialist, naţionalizare, UE, creştere economică. Am reţinut câte ceva, nu? Sintetic, dar cuprinzător.

Vinul (grozaaav) mi s-a urcat la cap rapid. Mă gândesc că dacă nu vor aduce mâncarea mai repede o să fac o nefăcută. Mă ştiu bine cum reacţionez când mă ameţesc! Din fericire, Joana, chelneriţa care se ocupă de masa noastră, apare cu două boluri aburinde: "soupa do marisco", o supă de fructe de mare. E sublimă! Ce încântare!

Am plecat târziu, după miezul nopţii (e un obicei local să nu mergi mai devreme de 1.00 noaptea în cluburi) spre Bairro Alto. Am mers din bar în bar. Am băut ginginha, capirinha, caipiroshka, porto, vinho verde, aguardente, morangoshka şi altele de care nu-mi mai aduc aminte. A fost … demenţial! Mortal. Feeric. Incredibil. Mirific. Electric. EXTRAORDINAR!
 
De aici, nu vă mai spun nimic din ce-am făcut în cele 10 zile petrecute în Lisabona. Pentru că, peste noapte, a devenit o poveste personală. A mea şi a lui Jorge. Dar vă spun despre câteva locuri care merită văzute şi lucruri care trebuie făcute dacă se întâmplă să fiţi în Lisabona.