Pastele in lumea intreaga

Fara sort

Pastele in lumea intreaga

Pastele este cea mai importanta sarbatoare din intreg anul, si asta nu doar la noi, ci in foarte multe tari din lumea intreaga. Cu toate ca sentimentul de sarbatoare este mai intens in perioada Craciunului, Sarbatoarea Pascala are o insemnatate spirituala aparte.

Din pacate, pentru prea multe persoane Pastele inseamna doar o masa bogata si un motiv de a petrece alaturi de prieteni. Cu toate acestea, milioane de crestini respecta cu strictete ritualul stravechi.

Credinciosii pregatesc din timp bucate alese, tocmai bune pentru a marca sfarsitul postului si pentru a celebra Invierea Domnnului. Sambata noaptea, la ora 00.00, mergem la biserica pentru a asista la slujba de Inviere si pentru a lua lumina.

Unul dintre obiceiurile de Sarbatorile de Pasti este ca atunci cand ajungi acasa cu lumina luata de la biserica, sa faci semnul crucii pe tocul usii de la intrare, pentru a tine necazurile si relele la distanta. Traditii sunt multe, mai ales in zonele rurale, unde s-au pastrat nealterate. Sunt localitati si sate in tara noastra in care trecerea timpului nu si-a lasat amprenta peste obiceiurile locului.

Daca despre obiceiurile si traditiile romanesti avem foarte multe informatii, interesant este sa observi traditiile altor popoare si modul in care acestea sarbatoresc Pastele:

Sarbatorile de Paste in Italia

Italienii, de exemplu, pun mare accent pe preparatele culinare la Sarbatorile de Paste. Nici de pe mesele lor nu lipseste mielul, dar preparat putin altfel decat la noi, cu anghinare si piper. In unele zone se serveste o paine coapta sub forma de coroana si impodobita cu bomboane cu forma oului, colorate. De asemenea, se daruiesc oua vizitatorilor, care sunt binecuvantate de preot. De obicei, ouale se pastreaza in centrul unei paini, sub forma de pui sau iepuras.

Pastele in Olanda

In Olanda, Pastele este sarbatorit cu mare fast. Mesele olandezilor sunt decorate cu oua colorate si flori. Se serveste o paine dulce, umpluta cu stafide, numita Paasbrood, un preparat traditional. Cat despre nemti, acestia obisnuiesc sa isi daruiasca oua vopsite in diverse motive traditionale. Pe dealuri se aprind focuri, in seara de Paste.

Sarbatoarea Pascala in Franta

Rafinatii locuitori ai Frantei nu pun mare pret pe mancarea servita, ci pe insemnatatea Sarbatorilor de Paste. Asa se face ca in toata tara rasuna clopotele bisericilor, din vinerea mare, pana in ziua de Pasti, in semn de respect pentru suferinta prin care a trecut Iisus. Se spune ca in aceasta perioada clopotele au plecat spre Roma, de unde se vor intoarce aducand daruri, in special oua. Atunci cand suna clopotele de Paste, copiii ies in strada pentru a auzi intoarcerea colopotelor. Oamenii isi ureaza in aceste zile, cand se intalnesc, “Paste fericit!“.

Sarbatorile de Paste in Grecia

In Grecia pe de alta parte, exista obiceiul ca oamenii sa plece de la biserica tinand in mana lumanarea aprinsa. Se spune ca lumina aduce noroc daca nu se stinge pana acasa. In aceste zile se mananca o paine speciala, numita “Painea lui Iisus”. In centrul ei este marcata o cruce, iar pe margini este decorata cu ornamente sub forma de oua. Masa de Paste incepe duminica dupa-amiaza, prelungindu-se pana spre seara.

Echipa Mayra va ureaza Paste Fericit!



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou