Regina Maria si designul interior

Deco

Regina Maria si designul interior

Una din marile pasiuni ale Reginei Maria a Romaniei a fost pentru decoratiunile interioare. Privita cu scepticism de membrii familiei regale, aceasta extravaganta din partea unui cap incoronat a adus o nota de stil palatelor bucurestene (Cotroceni, Victoria).

Dar si castelelor romanesti (printre care Bran, Peles, Pelisor).

missyAdolescenta Missy (regina de mai tarziu), locuia la Rosenau, „veselul castel de la tara, unde crescuse bunicul ei Albert”. Camera sa si a surorii sale Ducky era, conform descrierilor „o camera asa cum trebuie sa fi aratat aceea in care si-a intepat degetul Frumoasa Adormita. Ducesa le-a dat-o fiicelor ei, lasindu-le sa si-o mobileze singure. Aflata in plina adolescenta, la virsta inimioarelor si floricelelor, Missy a decorat-o in consecinta”.

In timp, „pasiunea Reginei Romaniei pentru decoratiuni interioare nu a disparut, desi stilul ei a evoluat peste ani, de la stilul bavarez primitiv la cel al imparatilor bizantini.” La venirea in Romania, tanara principesa a fost dezamagita de locuinta sa bucuresteana. „O cladire nu prea impunatoare, joasa, fara vreun stil anume", descria ea Palatul Victoriei, resedinta familiei regale din Romania. Palatul era o cladire obisnuita cu doua niveluri in interiorul careia, dincolo de o rotonda pardosita cu marmura rosie, se aflau incaperi inalte "intunecoase, placate cu marmura neagra si lemn de culoare ". Tablourile cu subiect religios, reprezentind scene tragice, intregeau acest decor.

Pana atunci, gusturile regelui Carol si ale principelui Ferdinand, sotul Mariei, reusisera sa dea palatului o atmosfera „greoaie, sumbra si excesiv de regala”. Cum avea sa scrie mai tarziu in jurnalele sale, tanara nobila a fost introdusa in niste „incaperi bogate, intunecoase, pompoase, neprimitoare si neospitaliere, toate numai ferestre, usi si mobilier, fara vreun coltisor placut, fara un semineu, fara flori, fara macar un scaun comod!". Budoarul sau era „o incapere intr-un stil rococo dezastruos". Principesa marturisea: „Totul parea nepotrivit in acest decor incarcat si pompos; lucrurile mele cele mai dragi capatau o infatisare stinghera, plina de repros; si lor le era la fel de dor de acasa ca si mie."

Situatia nu avea sa mai dureze prea mult. Chiar inainte sa devina regina, Maria a dat dovada de o personalitate puternica, ce se manifesta atat in chestiunile de ordin national, cat si in simtul estetic. „Oricare era gustul ei curent – bizantin, Renaissance sau Art Nouveau – mediul domestic al Mariei a fost intotdeauna teatral.” Una din primele sale transformari a fost cea a Palatului Cotroceni (resedinta sa si a Principelui Ferdinand incepand din 1896). Impreuna cu sora sa Ducky (Victoria, care avea sa devina Marea Ducesa a Rusiei), a pornit in prima sa aventura de decorare interioara.

Palatal Cotroceni a fost ridicat in secolul 17 cu functia de manastire. Cand a incaput pe mainile Mariei, aceasta “tocmai descoperise minunatiile Bizantului". In consecinta, "Principesa Mostenitoare a inceput, cu cheltuieli serioase, sa le reproduca in apartamentele sale.” In scurt timp au aparut  „Plafon cu chesoane, pereti ciudati, frize pictate”, multe „incaperi pline cu mobile sculptate si aurite, piei de animale, perne de matase, rame de tablouri din argint si statuete de jad. Pretutindeni erau gramezi de flori – cel putin una sau doua vaze pe fiecare masa si jardiniere imense pe podea”.

Una din incaperile favorite era salonul turcoaz al Mariei, care „ii lasa rareori pe vizitatori indiferenti. Peretii colorati erau aproape acoperiti de cascade de panglici si trandafiri din lemn sculptat si aurit, in mijlocul camerei se afla o statuie de bronz infatisind o fata cu o cruce puternic luminata. Mobilele erau acoperite cu broderii cu pene de paun, facute de ea insasi. Din tavanul boltit atirnau candelabre din bronz si vaze imense cu flori si plante exotice erau imprastiate pe podeaua cu dale verzi".
 
Reactiile au fost puternice. „Trecind pragul, ezitai intre oroare si ris", spunea printesa Ana-Maria Callimachi, „iar apoi te hotarai sa te concentrezi asupra gazdei, frumoasa in matasurile ei de brocart sau voalurile ei vaporoase, purtind bijuterii grele si primitive, imaginate pentru a se armoniza cu decorul care i se potrivea perfect".

Camera favorita a Mariei era dormitorul “decorat in argint, cu tavanul ca de catedrala sculptat sub forma unor ramuri de copaci”. Impreuna cu sora sa Ducky, a vopsit lemnaria in ivoriu. Au raspandit pe podea “vase din argint pentru mangal, pline cu liliac” in timp ce deasupra „mobilei masive impodobite cu frunze de argint” erau agatate vechi lampi din argint. „Patul Mariei era o sofa joasa, asezata pe o platforma, avind tablia in forma de cruce greceasca; era plasat sub un baldachin complicat si acoperit cu o tesatura din fire de argint, purpura si aur. Pe partea opusa era un camin si deasupra acestuia un tablou cu anemone albe pictat de Ducky pentru sora ei si luminat indirect. Sub tablou era o inscriptie: „Cindva a fost doar primavara in inima mea".

-sfarsitul primei parti-

Extrase din cartea  „Viata reginei Maria a Romaniei” de Hannah Pakula

Foto: MARIE, CROWN PRINCESS OF RUMANIA, WHO IS KNOWN AS "THE PRETTIEST PRINCESS IN EUROPE" By courtesy of M. Knoedler & Company, from the portrait by Arthur de Ferraris. Munsey's Magazine 1905



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou