Ultimul dans: intalnire de gradul X

Pe raft

Ultimul dans: intalnire de gradul X

Nu stia de ce, dar incepu sa il studieze de-acolo de langa usa. Nu isi amintea sa il mai fi vazut vreodata, dar ii inspira incredere. Se scutura nervoasa, trecandu-i prin minte ca fusese drogata. Spre suprinderea ei insa, barbatul de la masa o vazu, ii zambi si ii facu cu mana, de parca o cunoastea. Se indrepta spre el, convinsa fiind ca el o va lamuri.

- Buna dimineata, te asteptam! Ce ti-a luat asa mult?

Fata ii raspunse incurcata de franchetea lui, un pic deranjanta.

- Imi pare rau, dar nu imi amintesc sa va cunosc…

- Ar trebui sa stai jos, pari obosita… te asteptam.

Starea de confuzie si iritare se asternu si mai mult intre cei doi.

- Nu sunt obosita, de-abia m-am trezit! Intr-un parc ce-i drept, nu stiu de ce… nu imi amintesc prea multe, dar nu stiu nici de ce am venit aici!

In glasul ei se simtea disperarea de a nu stii nimic despre ce se intampla si uimirea pentru faptul ca ii spunea unui necunoscut toate astea, de parca el ar fi fost singurul ce avea sa o lamureasca.

- Cum de ce? Pentru ca trebuia sa te intalnesti cu mine!
- Cred ca glumesti... nu te cunosc!

Michelle avea senzatia ca cineva rade de ea si sta undeva in spate pentru a se amuza pe seama ei. Cu toate astea cand rosti ultimele cuvinte i se paru cea mai mare minciuna spusa de ea vreodata.
Barbatul insa fu iertator.

- Petreci 24 de ore din 24 cu mine… sau eu imi petrec tot timpul cu tine si spui ca niciodata nu m-ai simtit? Imposibil… eu stiu ce fel de persoana am avut!

Michelle se ridica un pic speriata de ultima replica a barbatului.

- Ok, inteleg, e doar un joc stupid pe care eu nu il inteleg si nici nu vreau sa o fac, asa ca ma voi duce acasa si voi dormi pentru ca de asta am nevoie acum. De un somn bun.

Barbatul ii raspunse raspicat, scurt si trist, de parca ar fi citit de pe o foaie ceva ce nu dorise sa invete pe de rost.

- Nu te poti duce acasa, din simplul motiv ca nu ai o casa in acest moment. D-asta sunt inca aici. Nu te poti duce acasa pentru ca esti legata de mine.

Spunand acestea barbatul o privi drept in ochi vrand parca sa ii mai aline durerea trupului ce deja o simtea, vrand sa il paraseasca. In momentul urmator isi aminti podul, casele, strada, lumina… zgomotul si camionul. Nu mai suporta insa durerea si se prabusi din nou pe scaun.

- Am avut un accident aseara… pe pod… langa parc…

Barbatul ii raspunde trist.

- Da, stiu.

- Dar nu inteleg, ce s-a intamplat? Ai fost acolo? Ce s-a intamplat cu mine? Ai chemat ambulanta, nu? Dar de ce m-am trezit in parc???

- Imi pare rau. Nu am putut face nimic.

- Cum adica? Nu mai inteleg nimic… cine esti? Si de ce sunt eu aici si nu la spital undeva? Raspunde-mi acum!

Barbatul si Michelle se privira intr-un mod cum nu o mai facusera pana atunci. Parca o legatura nevazuta ii tinea impreuna… parca erau unul o continuare a celuilalt.

- Intodeauna ai fost speciala, Michelle! Asta mi-a placut la tine cel mai mult. Niciodata nu ai avut nevoie de multe cuvinte, ai vazut adevarul, ai simtit mai presus de el… d-asta Dumnezeu ti-a dat acel har.

Pentru o clipa barbatul isi dezlipi ochii de cei ai lui Michelle, de parca era prea tulburat de ceea ce spunea. Apoi continua, cu un zambet trist pe fata.

- Nu am inteles cand m-au chemat ieri dupa-amiaza… nu am vrut sa ma duc, nici nu stii ce inseamna asta, voi fi pedepsit… dar a trebuit… tu esti persoana mea, nu te puteam lasa singura, trebuia sa am grija de tine.

Michelle incepu sa planga incet, obosit, ostenita de tot ce incepea sa inteleaga.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou