Degete subtiri de pianista
Pe raft
Sange, durere, o mama dereglata si chinul suprem al unui suflet de femeie neimplinita. “Pianista” (de Elfiede Jelinek) este o carte dura. A se citi cu ratiune si detasare. Provoaca spaima si dezgust.
Aviz amatoarelor – daca nu esti pregatita sa descoperi o lume plina de durere si de perversiune dusa la extrem, toate adunate in sufletul unei femei cu cea mai gingasa meserie din lume, aceea de pianista, atunci nu trece mai departe de coperta ilustrata cu portative elegante si lame insangerate. E mai mult decat o poveste – pianista noastra, Erika Kohut, este cea mai halucinanta femeie despre care mi-a fost dat sa citesc.
Dupa primele zece pagini am vrut s-o arunc cat colo. Nimic nu imi placea. Scrisul era prea abrupt, frazele prea seci, iar subiectele urmate de predicate, cu slabe variatii, imi creau impresia unei monotonii bolnave. Am rezistat inca putin si bine am facut. Efectul pe care il resimtisem fusese corect. Elfiede Jelinek ma obisnuia cu ceea ce urma sa inteleg – universul Erika Kohut. Un suflet la fel de bolnav care ducea o viata la fel de monotona precum textul care le prezenta.