Mayra.ro
Timp liberCroniciPe ecranWe own the night
Timp liberCroniciPe ecranWe own the nightWe own the night
Pe ecran
Cine a vazut macar unul din filmele precedente ale lui James Gray („Little Odessa” sau „The Yards”) va regasi in „We own the night” elemente (la nivel de povestire) din ele. Deoarece, daca analizezi biografia lui James Grey, vei observa ca filmele lui au o puternica tenta autobiografica.
Iar motivele centrale sunt cu precadere: comunitatea rusa din New York, fiul risipitor, dualitatea frate bun – frate rau, s.a.m.d.
„We own the night” spune povestea unei familii: seful politiei din New York, Burt Grusinsky (Robet Duvall), fiul cel bun al sau, capitanul Joe Grusinsky (Mark Wahlberg), si fiul risipitor Bobby (Joaquin Phoenix), ce administreaza un club de noapte, piata de desfacere pentru mafia rusa. Mafie ce controleaza orasul pe perioada noptii. Bobby se gaseste la o bifurcatie morala, atunci cand tatal lui ii cere sa ajute politia cu informatii. Se vede pus in postura de a alege intre loialitatea fata de tatal „adoptiv”, mafiotul rus si patronul localului pe care il administreaza, Bujaev (Moni Moshonov) si loialitatea ce zace in sentimentele a priorice fata de „adevarata” familie.
Cast-ul e excelent, „titularii” facand niste roluri foarte bune (Eva Mendez e surprinzatoare), iar personajele „colaterale” (dar atat de importante) sunt jucate chiar de actori rusi, astfel aerul de autenticitate e asa cum ar trebui sa fie.
Situat undeva intre Martin Scorsese si Brian De Palma, „We own the night” te lasa intr-o atmosfera apasatoare, sumbra si intunecata. Vizual e excelent, imaginea avand o intensitate sfredelitoare, iar scena urmaririi cu masini prin ploaie e minunata in perfectiunea ei.
Desi, probabil poti sa-l introduci intr-un anumit gen (singurul neajuns) alaturi de alte titluri, mai mult sau mai putin recente, filmul nu curge cu liniaritate pe tipologii, ci sare si revine, cazand ba in comercial, ba ridicandu-se deasupra conventiilor.
Iar Grey nu se transforma nici un moment in judecator. Finalul e un happy end atipic. Cand Bobby se alatura fratelui si tatalui sau si pune la pamant mafia rusa, nu o sa ai niciun moment senzatia aia de victorie a binelui. Ci ai de a face cu o victorie cu iz de angoasa, o retragere in sine, un sine intunecat de o pacla irespirabila ce te zapaceste. Iar tonul devine aproape existential.
Mergeti neaparat sa-l vedeti!
alexandruimparat
